În timp ce fermele fotovoltaice pe teren au cunoscut o dezvoltare mai susținută, având la sfârșitul lunii ianuarie 2013 peste 1.000 MW operaționali, instalațiile de mici dimensiuni pot deveni o altenativă atractivă în crearea unui mix optim de energii regenerabile, ducând astfel la independența energetică a clădirilor. De altfel, producătorii de electricitate din surse regenerabile, care dețin centrale cu o putere de până la 1 MW, vor primi subvenții sub forma unor tarife reglementate (feed-in tariff) în locul certificatelor verzi. Cel mai mare feed-in tariff va fi acordat proiectelor fotovoltaice, respectiv 167 de euro pe MWh.
Avantajele tarifului fix pentru proiecte mici fotovoltaice sunt multiple, în principal predictibilitatea pentru investitori, operatorii de rețea, consumatori și, totodată, pentru instituțiile care reglementează piață. În comparație cu proiectele de mari dimensiuni, se simplifică procedurile de avizare și racordare, cât și accesul la finanțare devine mai facil. În mod evident, finanțarea se va face pe elemente clare de cost și venit, ceea ce le face bancabile. În general, în România, proiectele mari fotovoltaice nu au fost finanțate de bănci românești, costul finanțării fiind necompetitiv în comparație cu finanțarea din Vest”, a declarat Valentin Macec, country manager, Phono Solar.
Acesta a adăugat că proiecte solare de mici dimensiuni reprezintă o șansă pentru consumatorii casnici, care se alimentează acum din sistemul național, ca să poată deveni producători care să livreze energie în sistem.
Costurile investiției depind de mărimea și suprafețele disponibile cu orientare sudică, iar ca reper, o gospodărie medie consuma aproximativ 3-4 MWh/an, ceea ce înseamnă o putere instalată de minimum 3 MWp și un cost aproximativ de 4.000 eurom plus TVA, plus racodul în funcție de locație. Investiția se poate recupera în șase-șapte ani, dacă este realizată din fonduri proprii”, a explicat Valentin Macec.
Beneficiile proiectelor de mici dimensiuni
Potrivit explicațiilor oferite de country managerul Phono Solar, tariful fix generează dezvoltarea industriei pe orizontală prin distribuitori și instalatori ai acestor echipamente, valoarea adăugată a acestor instalații în economie fiind reprezentată de aceste servicii. De regulă, aceste servicii se dezvoltă local sau cel mult regional.
În întreaga Europă, aceste proiecte funcționează și au impact pozitiv, atât în economie, cât și în interesul ridicat al consumatorilor pentru a deveni cât mai autonomi energetic. Practic, oricine are un acoperiș solid orientat spre sud, poate deveni din consumator, furnizor de energie, beneficiar al acestui tarif fix. Acest model funcționează cu succes în Germania, Marea Britanie, Italia, Grecia, Franta”, a concluzionat Macec.
Riscuri și inconveniente
În procesul de îmbunătățire a regimului termic al clădirilor folosind energia solară, există o serie de neplăceri sau aspecte care pot limita eficiența panourilor, mai degrabă decât riscuri asociate. Unul dintre acestea se regăsește doar în impactul vizual, dat de prezența instalațiilor pe acoperișul casei. De asemenea, utilizarea sistemelor solare prezintă și o serie de riscuri. Însă, aceste riscuri pot apărea doar în cazuri excepționale, atunci când panourile nu sunt instalate corect, nu sunt întreținute corect sau prezintă defecte de fabricație.
Astfel acestea pot produce incendii și exista pericolul de electrocutare cauzat de scurt-circuit. În ambele cazuri, riscurile sunt minime și pot fi prevenite. Marele avantaj al sistemului de panouri solare e că nu implică utilizarea de combustibil care ar putea exploda și nici materiale radioactive ce s-ar putea scurge.