Societatea Ornitologică Română (SOR) lansează proiectului „PETlican”, prin care își propune reducerea cantității de plastic din Delta Dunării prin promovarea unui comportament responsabil față de colectarea deșeurilor și cunoașterea biodiversității din zonă.
Ambasadorul proiectului este o pasăre emblematică pentru Delta Dunării, dar și ușor de recunoscut pentru publicul larg: pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus). Acesta una dintre puținele specii de la noi care cuibărește într-un singur loc, în Delta Dunării, fapt care îl face vulnerabil. Pentru ca în viitor pelicanul să nu devină PETlican, proiectul își dorește să tragă acum un semnal de alarmă privind pericolele la care sunt expuse multe dintre specii din cauza neglijenței și nepăsării oamenilor.
Prin interacțiunea voluntarilor SOR cu turiștii și localnicii, campania urmărește educarea unui public iubitor de natură, care să aprecieze și să protejeze speciile din Delta Dunării și, pornind de aici, să fie atent și la problema deșeurilor. În același timp, dată fiind creșterea interesului pentru acest loc, „PETlican” va promova un turism responsabil în Delta Dunării.
Proiectul va presupune și prezența unor grupuri de voluntari SOR, pentru o perioadă de 10 zile, care vor explica turiștilor și locuitorilor din Sulina și Sfântu Gheorghe importanța colectării selective a deșeurilor și îi vor implica în activități de cunoaștere a biodiversității sub îndrumarea specialiștilor organizației.
Totodată, proiectul va instrui grupuri țintă de localnici în protejarea biodiversității din Deltă.
Campania se va derula în perioada 16 – 27 august 2021 în Delta Dunării. Proiectul „PETlican” este implementat cu sprijinul Lidl România.
Efectele poluării cu plastic asupra biodiversității
Păsările pot confunda ușor plasticul care plutește pe apă cu hrană, iar ingerarea acestuia le poate provoca răni sau chiar moartea.
Un studiu recent arată că păsările care trăiesc pe malurile râului înghit sute de fragmente mici de plastic pe zi. Conform cercetătorilor, aceasta este prima dovadă clară că micile particule poluante din plastic ajung în râuri, de aici în stomacul animalelor sălbatice, iar mai departe ajung să afecteze inclusiv omul.
Rezultatele utilizării plasticului de unică folosință pot fi observate cu ochiul liber pe malurile râurilor, lacurilor, dar și ale mărilor și oceanelor. Având în vedere consumul ridicat de plastic, cercetătorii estimează că 99% dintre păsările marine vor înghiți deșeuri de plastic până în 2050.
Proiectul „PETlican” își propune să tragă un semnal de alarmă asupra pericolelor la care sunt expuse multe dintre specii din cauza nepăsării oamenilor. Totodată, campania promovează un comportament responsabil față de colectarea deșeurilor, precum și o mai bună cunoaștere a biodiversității din Delta Dunării.