Programul operational pentru pescuit va fi aprobat de CE pana la sfarsitul lunii noiembrie

Programul operational pentru pescuit, in baza caruia vor fi alocate fondurile europene din acest sector, va fi aprobat de Comisia Europeana pana la sfarsitul lunii noiembrie, iar primii bani vor veni in luna decembrie, a declarat presedintele Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura , Gheorghe Stefan.

"La ora actuala am trimis deja la Bruxelles toate modificarile cu observatiile primite pe marginea programului – doar o singura pagina de observatii, iar in aceste zile vom avea la sediul ANPA o misiune a expertilor Directiei pentru Pescuit (DG Fish) din cadrul CE. Ulterior acestei misiuni programul va intra in procesul de aprobare", a explicat Gheorghe Stefan. Acesta a mentionat ca pana la sfarsitul lunii noiembrie programul va fi aprobat pentru ca DG Fish intentioneaza ca in decembrie sa vireze deja primii bani in cont, la ora actuala fiind deja trimise formularele de deschidere de cont.

Programul operational pentru pescuit a fost depus la Bruxelles, in luna iulie, termenul pentru aprobare de catre CE fiind de maxim sase luni.

"Cred ca potentialii beneficiari pot depune proiecte inca din luna decembrie a acestui an", a spus presedintele ANPA.

Primele sume care vor fi virate in contul ANPA sunt cele pe Axa 5 privind asistenta tehnica, adica in jur de 10 milioane de euro (5 la suta din Programul operational de pescuit).

"Programul operational pentru pescuit este structurat pe cinci axe, Romania fiind printre putinele tari membre din UE care are in programul operational toate cele cinci axe. Noi am negociat un buget destul de mare in comparatie cu marimea sectorului pescaresc din Romania, detinand al treilea buget ca marime in UE dupa Spania si Polonia", a aratat seful ANPA.

Romania va beneficia, in urmatorii sapte ani, prin Fondul European de Pescuit (FEP), de circa 230,7 milioane euro pentru finantarea investitiilor in domeniul pescuitului, acvaculturii si procesarii, dar si pentru organizarea asociatiilor de producatori. La aceste sume se mai adauga contributia nationala de aproximativ 80 milioane de euro.

Presedintele ANPA a mentionat ca desi din punct de vedere al aprobarii programului nu au fost inregistrate intarzieri, exista la ora actuala o ingrijorare la nivelul CE, dar si la cel al conducerii ANPA, referitoare la capacitatea de absorbtie a acestor bani.

"Aceasta ingrijorare exista pentru ca bugetul este mare, iar agentii economici romani nu prea stiu sa faca proiecte. De exemplu, prin axa 2 din FEP Procesare si acvacultura, cea mai atractiva axa pentru agentii economici privati, solicitantii pot primi 60 la suta dintr-un proiect, bani nerambursabili, in timp ce pe masurile destinate agriculturii, finantarea merge pana la maxim 50 la suta. De asemenea, pe axa 3 si 4 de interes comun, finantarea poate fi de 100 la suta – 80 la suta din bani europeni si 20 la suta de la bugetul de stat si se pot realiza burse de peste, porturi pescaresti, puncte de debarcare", a subliniat presedintele ANPA.

ANPA este institutia care se ocupa de implementarea tehnica a programului, practic face toata bucataria referitoare la preselectia si selectia dosarelor pentru finantare, iar plata se va face prin Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit. Organismul de certificare va fi unul independent care urmeaza sa fie stabilit in perioada urmatoare.

FEP are un buget de 3,8 miliarde de euro, pe perioada 2007-2013, Spania fiind principalul beneficiar al acestui fond cu un miliard de euro, urmata de Polonia cu 651 milioane euro si de Romania cu 230 milioane euro.

Crearea acestui fond a fost decisa de Uniunea Europeana in iunie 2006 si vizeaza modernizarea si diversificarea acestui sector, amenintat de reducerea efectivelor diverselor specii de peste.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri