Prințul Charles și ADEPT Transilvania încurajează agricultura organică din România

De regiunea Sighișoara-Târnava Mare din Transilvania, declarată sit Natura 2000, s-au îndrăgostit, pe rând, un diplomat de carieră, care a înființat fundația ADEPT, o companie de telefonie mobilă, care a investit aproape 1 milion de euro, ca producătorii din aria protejată să-și desfășoare activitățile economice tradiționale în deplină comuniune cu natura, și un prinț, nimeni altul decât Charles, moștenitorul tronului britanic, pasionat de agricultura ecologică.

În zona Târnava Mare, sunt aproximativ 50 de fermieri care cultivă 500 de hectare în sistem ecologic iar 37.000 hectare sunt cultivate în sistem agricol cu valoare naturală ridicată (HNVF).

În ultimii 10 ani, în parteneriat cu Orange România și, apoi, cu Fundația Orange, ADEPT a dezvoltat un program integrat prin care fermierii din zonă sunt ajutați inclusiv să obțină bani europeni pentru managementul pășunilor, utilaje sau pentru unități de microprocesare.

Prințul Charles apreciază foarte mult bogăția natural de la noi și diversitatea. Este pasionat de agricultura ecologică și chiar, în Anglia, produce hrană organică. Alteța Sa apreciază proiectele Fundației ADEPT și le promovează, dar o face într-un mod discret, cum ne-a obișnuit și mai mult în acțiuni private, fără niciun fel detentă politică”, a spus Nat Page, fost prim-secretar al Ambasadei Marii Britanii în România, care, alături de Cristi Ghergiceanu, a înființat, în 2004, Fundația ADEPT.

Prințul Charles a participat la inaugurarea centrului de prelucrare a legumelor și fructelor din Saschiz, județul Mureș, iar, în 2011, echipa ADEPT i-a prezentat Alteței Sale Regale cositoarea Bleimer la o întâlnire cu primarii și fermierii din zona Târnava Mare.

„Prințul îi ajută discret pe tinerii antreprenori”

La Saschiz, județul Mureș, am înființat un centru de prelucrare a fructelor si legumelor, iar investiția, finanțată 50% de Orange, s-a ridicat la 95.000 euro. Avem și două cositoare Bleimer cu ajutorul cărora fermierii pot curăța pajiștile”, a explicat Cristi Gherghiceanu, director ADEPT.IMG_8211Cu siguranță, imaginea Prințului Charles este benefică pentru promovarea agriculturii tradiționale și a peisajelor românești, a subliniat Nat Page, director general ADEPT.

Însă, Prințul îi ajută discret pe tinerii antreprenori, la fel cum face și în Anglia. De exemplu, Alteța Sa a dezvoltat câteva branduri, la scară mică, în zone agricole locale, și acum vinde produsele în magazinele sale, Duchy Originals, din Anglia. Prințul Charles al Marii Britanii are mereu cuvinte de încurajare pentru oamenii cu idei, iar cuvintele Sale sunt foarte valoroase, deoarece oferă multă încredere și energie tuturor acelora cu care se întâlnește”, a punctat Nat Page.

Practici agricole care protejează natura Sighișoara-Târnava Mare însumează aproximativ 85.000 de hectare și include sate și comune din județele Brașov, Mureș și Sibiu, iar ADEPT reușește să îmbine dezvoltarea programelor agricole în această zonă, declarată sit Natura 2000, cu protejarea biodiversității.

Târnava Mare au o bogăție floristică rar întâlnită în Europa și se deosebesc prin numărul mare de specii de plante, cât și prin întinderea lor. Aceste pajiști au fost create, printr-o agricultură cu impact scăzut asupra mediului și meținute prin managementul tradițional. Gestionarea cu succes a zonei se bazează pe susținerea practicilor agricole curente. Beneficiile socioeconomic nu reprezintă un subprodus al protecției biodiversității acestui sit, ele sunt principalele mijloace prin care biodiversitatea este protejată, deoarece bogăția naturală continuă să existe, datorită muncii continue a agricultorilor”, a spus Ben Mehedin, coordonator proiecte ADEPT.

Agricultură cu Înaltă Valoare Naturală

Focalizarea pe teritoriu, și nu doar pe producție, este principiul din care decurge conceptul de sistem agricol cu valoare naturală ridicată, High Nature Values for Farming (HNVF). Conceptul vizează acele zone în care agricultura reprezintă principala utilizare a terenurilor și este asociat cu diversitatea speciilor și a habitatelor și/sau cu prezența unor specii a căror conservare este de interes european, național sau regional. Conservarea acestor specii și habitate este, astfel, dependentă de continuarea practicilor agricole specifice, tradiționale.

Aș vrea să aduc în discuție un concept, destul de puțin cunoscut în România, și anume HNVF, sau Înalta Valoare Naturală, deoarece este important de comparat cu termenul «ecologic». HNVF înseamnă că o fermă sau o pajiște este administrateă într-un mod care încurajează coexistența producției cu natura. De fapt, sunt interdependente. Natura ajută agricultura: pomii umbresc fermele de animale, zonele uscate absorb apa prevenind inundațiile și oferă, în același timp, rezerve de apă în perioadele de secetă, iar florile de pe pășuni cresc calitatea laptelui și mențin sănătatea vitelor. Iar agricultura ajută natura, deoarece biodiversitatea naturală a zonei necesită cosit și pășunat, și nu îngrășăminte chimice. Să nu confundăm însă HNVF cu agricultura certificată organic. Sunt, de fapt, foarte asemănătoare, în relația lor cu natura, dar fermierii bio sunt certificați, pe când fermierii HNVF, nu”, a explicat Nat Page.

Costurile certificării eco,
prea mari pentru micii fermieri

jamsÎn zona Sighișoara-Târnava Mare, trăiesc 2.900 de fermieri care au primit fonduri europene pentru managementul a 37.000 de hectare de pășuni bogate în floră sălbatică pe care le cultivă în sistem HNVF. Iar în sistem agricol organic, produc 50 de fermieri certificați, care cultivă 500 de hectare.

Dacă vorbim despre agricultura certificată organic, pot spune că în Târnava Mare sunt mai puțin de 50 de fermieri certificați care cultivă 500 de hectare. Numărul lor este relative mic, din cauza costurilor certificării și a faptului că nu obțin suficiente venituri suplimentare. Sper însă ca numărul lor să crească. Intenționăm să testăm primul Grup de certificare organică din Europa, în zona noastră, deoarece ar fi foarte potrivit pentru micii fermieri de aici. Îi vom ajuta, de asemenea, să aibă acces la noile Măsuri pe agricultură ecologică din Programul Național de Dezvoltare Rurală”, a adăugat Ben Mehedin.

Următoarea provocare pentru ADEPT va fi să-i ajute pe micii producători să-și găsească piețe de desfacere, astfel încât importanța rolului pe care îl au în producția națională de produse alimentare să fie recunoscută. Agricultura eco este încurajată în România, dar procesarea și piețele de desfacere reprezintă, în continuare, o problemă spinoasă pentru operatorii din acest sector.

Ar fi foarte bine să existe o abordare integrată când vine vorba de dezvoltare. Soluții există întotdeauna, dacă există suficientă Comunicare și bunăvoință. Regulamentele europene oferă posibilitatea de a fi applicate cu anume flexibilitate și cu derogări. În PAC 2014 – 2020 se prevede un ajutor de 15.000 de euro pentru amenajarea unor astfel de unități de procesare în propria gospodărie, dacă România va solicita aceste fonduri. Sfatul nostru este ca persoanele interesate să-și exprime interesul și să solicite astfel de finanțări”, a subliniat Ben Mehedin.Hay collection by the saxon village of Soars, Transylvania,  RomaniaAnimați de exemplul Fundației ADEPT au apărut deja întreprinzători locali, cum este Anca Dalamsso, care a pus bazele „Casei de pe Deal”, sau Tincuța și Dan Cismaș, care administrează Ferma ecologică Ţopa.

ADEPT, exemplu în Europa
pentru management rural

ADEPT Transilvania, înființată, cu scopul de a conserva biodiversitatea și peisajele de înaltă valoare naturală din zona Sighișoara-Târnava Mare, a fost premiată la Bruxelles, de însuși comisarul european de mediu, Janez Potocnik, în cadrul primei ediții a concursului Natura 2000. Fundația a primit Premiul I la secțiunea Beneficii Socioeconomice pentru proiectele sale din zona Sighișoara- Târnava Mare.

ADEPT a cucerit inimile și banii celor de la Orange în 2005, când intenționau să includă regiunea Sighișoara-Târnava Mare în programul Natura 2000, ceea ce au și reușit.

În ultimii 10 ani, în parteneriat cu Orange România și, apoi, cu Fundația Orange, Fundația ADEPT a efectuat un program integrat prin care veniturile, pentru aproximativ 2.300 de familii din zonă, au crescut cu 2,5 milioane de euro și a constituit un model de management rural cu o puternică influență la nivel european”, a subliniat Nat Page.Viscri croppedParteneriatul dintre Orange România, care apreciază modul în care această fundație înțelege să protejeze mediul, și ADEPT a început în 2005 și este continuat, în prezent, de Fundația Orange.

Cred că ADEPT este considerat un model de succes atât de către autoritățile din România, cât și la nivel european și, deseori, este dată de exemplu pentru succesul pe care îl are în revitalizarea comunităților locale și în dezvoltarea sustenabilă. Există deja mai multe grupuri care au venit în schimb de experiență și Fundația ADEPT oferă gratuit consultanță comunităților sau fundațiilor care doresc să le urmeze exemplul”, a declarat Amalia Fodor, director Fundația Orange.

Orange și ADEPT ocrotesc un colț lume,
în fața căruia s-a înclinat însuși Prințul Charles

Modelul oferit de ADEPT este unul sustenabil, inovator. Proiectele în care am ales de fiecare dată să ne implicăm au fost proiecte care aduc rezultate vizibile pe termen lung cu un impact pozitiv și asupra mediului înconjurător. Iar proiectul celor de la ADEPT Transilvania se încadrează în această categorie. Din 2005 până acum am susținut cu peste 900.000 euro Fundația ADEPT, iar ei, cu ajutorul acestor fonduri, au reușit să obțină și alte cofinanțări”, a adăugat Amalia Fodor.

Potrivit Amaliei Fodor, s-au construit în zonă un centru de procesare a legumelor și fructelor, unde localnicii pot să pună conserve, respectând toate standardele de igienă cerute la nivel european, un centru de colectare a laptelui, un centru de informare turistică și s-a creat un circuit pentru biciclete care face legătura între satele din zonă. Acțiunile ADEPT au fost sprijinite și prin voluntariat.

IMG_8237De-a lungul anilor, peste 350 de voluntari Orange au fost alături de ADEPT Transilvania la construirea unor podețe, la colectarea și procesarea fructelor ori la colectarea cânepii. Este de notorietate faptul că Prințul Charles este îndrăgostit de Transilvania, iar Zona Viscri a devenit celebră mai ales după ce Prințul a cumpărat, în satul Viscri, casa de la numărul 163, construită în 1758.

Prințul Charles rămâne, în continuare, foarte interesat și dornic să fie la curent cu tot ce se petrece, în materie de agricultură ecologică, în România, și se bucură să afle că în acest sector se întâmplă lucruri foarte bune. Foto credit: Fundația ADEPT Transilvania

spot_img

Ultimele știri