Primul centru de stocare și numărare al SGR a fost inaugurat

Primul centru de stocare și numărare al SGR a fost inaugurat luni la Bonţida (Cluj). Ministrul mediului, Mircea Fechet, a spus că sistemul Garanţie-Returnare, care va demara peste 3 zile, este probabil primul parteneriat public-privat de succes şi este cu siguranţă cel mai mare astfel de parteneriat. În total, SGR va trebui să ajungă la 17 centre de stocare și numărare, dar cel de la Bonțida e de abia primul. 

Fechet a subliniat că e nevoie de aceste centre, pentru că cetăţenii îşi încheie misiunea imediat ce introduc ambalajul în fanta de colectare şi apoi începe o cursă contra cronometru pentru ca fiecare dintre cele 7 miliarde de PET-uri, de sticle sau de doze de aluminiu să ajungă în fabricile de reciclare.

Ştiu cât de mult s-a muncit în ultimele luni, în ultimii ani. S-a muncit <<pe brânci>> pentru ca astăzi să putem fi aici, la Cluj, la Bonţida, unde inaugurăm în sfârşit primul centru de sortare şi de numărare al SGR. Avem nevoie de aceste centre, pentru că cetăţenii îşi încheie misiunea imediat ce introduc ambalajul în fanta de colectare. Însă, în acel moment începe o cursă contra cronometru pentru ca fiecare dintre cele 7 miliarde de PET-uri, de sticle sau de doze de aluminiu să ajungă acolo unde le este locul, respectiv în fabricile de reciclare, acolo unde generăm locuri de muncă şi investiţii”, a declarat ministrul Mediului.

De asemenea, premierul Marcel Ciolacu a transmis, într-o intervenţie video, că acesta este un moment istoric.

Fac parte dintr-o generaţie în care am fost învăţaţi să nu irosim resursele pe care le avem la dispoziţie. Îmi amintesc cum în copilărie toate mingile de fotbal ni le luam cu banii strânşi pe sticlele pe care le strângeam zile în şir toţi copiii de la bloc. Dar dincolo de aceste mici beneficii, cred că cel mai important era că toţi aderasem, conştient sau nu, la acele principii legate de responsabilitate şi sustenabilitate faţă de mediul înconjurător”, a spus premierul în discurs.

Centrul regional din Bonțida este primul de acest fel dintre cele care urmează să fie deschise de către RetuRO. Situat în interiorul parcului industrial Olympian, centrul dispune de o suprafață de 4.700 de metri pătrați și este dotat cu echipamente avansate de numărare și sortare de la Anker Andersen A/S, lider de piață în domeniu.

Gemma Webb, CEO și președinte al Directoratului RetuRO, a spus, potrivit unui comunicat: „Acest centru, alături de celelalte planificate și de cele aproximativ 80.000 de puncte de returnare din toată țara, va angaja activ 19 milioane de români, construind astfel cea mai complexă infrastructură de reciclare din țară. În colaborare strânsă cu toți actorii implicați, ne propunem să facem din reciclare un obicei zilnic, o parte integrantă a identității românești, pentru a conduce România spre un viitor mai verde și responsabil. Bineînțeles, acesta este doar începutul. (…) Fiecare doză, fiecare sticlă reciclată, va contribui la o Românie mai curată, iar evenimentul de astăzi este o dovadă a ceea ce putem realiza când ne unim forțele.

Julia Leferman, Director General al Asociației Berarii României pentru Mediu (ABRM), a spus că industria berii a fost implicată din primele etape ale acestui proiect. „Cu noua noastră linie de ambalaje etichetate cu logo-ul SGR, suntem pregătiți să facem tranziția către un sistem de reciclare eficient și integrat. Acest proiect reprezintă nu doar o schimbare semnificativă pentru consumatorii și producătorii de băuturi din România, ci și un exemplu de bune practici la nivel european”, a afirmat Leferman.

Alice Nichita, Președinte al Asociației Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (APBRS), a subliniat că centrul este primul hub regional al economiei circulare și este începutul unei călătorii pline de provocări. „În 2024, ajustările la realitățile pieței vor reprezenta o provocare, dar suntem hotărâți să găsim soluții. Împreună, construim o piață mare și specifică, cu încrederea că vom aduce schimbări semnificative și durabile în comunitatea noastră”, a spus ea.

Sistemul Garanţie Returnare (SGR) va fi implementat începând din 30 noiembrie 2023, iar din acel moment românii vor plăti o garanţie de 50 de bani când vor cumpăra o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Ulterior, după golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi şi va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi condiţionat de prezentarea bonului fiscal.

La doar câteva zile după debutul SGR, Green Report va organiza Conferința „Managementul deșeurilor: SGR funcțional în România”. Detalii aici: https://www.conferinte.green-report.ro/evnt/managementul-deseurilor-sgr-functional-in-romania/

Citește și: Ce se va întâmpla cu operatorii care pun pe piață produse în ambalaje SGR și nu-și ating țintele de reciclare

spot_img

Ultimele știri