La bază a stat dorința unui antreprenor de a arăta că se pot confecționa produse fără a polua și a genera deșeuri. O finanțare europeană i-a permis să își îndeplinească visul. A amenajat un atelier de producție și a angajat cinci oameni care să se ocupe cu dezvoltarea de produse certificate cradle-to-cradle, respectând totodată principiile economiei circulare. Planifică să își extindă și să își diversifice activitatea, visând la momentul în care consumatorii români vor fi pregătiți să aprecieze și să își dorească produse sustenabile.
QUIB este un „proiect experiment”, care îmbină economia socială cu cea circulară. A fost gândit de Ionuț Ţața acum doi ani, după ce a organizat un workshop de economie circulară în Brașov. Însă fără vreun rezultat, mărturisește el. Atunci, și-a dat seama că, la noi, nu există nimic pe această temă. Așa că și-a propus să devină un pionier al domeniului. Şi este pe cale să reușească.
Ionuț și-a dorit un spațiu în care designerii și meșterii din întrega țară să se poată întâlni, să poată dezvolta produse și servicii de tipul cradle-to-cradle și să stimuleze un tip de economie care, deocamdată, îi face pe investitorii și pe antreprenorii români să zâmbească politicos.
Economia circulară este un tip de economie industrială care, datorită designului și metodelor de producție, nu generează deșeuri și nu poluează mediul înconjurător. Designul cradle-to-cradle este o metodă de producție conformă cu principiile economiei circulare, care folosește două tipuri de resurse: organice, care sunt biodegradabile, și tehnice, care, deși sunt sintetice și nu sunt biodegradabile, nu sunt toxice și pot fi refolosite sau reciclate. Cele două concepte, odată aplicate, pot contribui semnificativ la reducerea poluării asociate oricărei industrii.
Să îți dorești să schimbi metode de producție vechi de sute de ani și să influențezi modul de gândire al dezvoltatorilor par obiective imposibil de realizat. Poate și sunt. Cu toate acestea, Ionuț nu s-a lăsat impresionat de dificultățile cu care știa că se va confrunta. A obținut o finanțare POSDU în cadrul asociației pe care o conduce (Asociația pentru promovarea Responsabilității Sociale a Companiilor) și a pus în practică proiectul visat.
În sala de sport a unei școli abandonate din comuna Sânpetru, la 5 kilometri de Brașov, a amenajat un atelier de producție care funcționează pe principiile economiei circulare. A cumpărat ustensile pentru prelucrarea lemnului și a metalului, echipamente pentru printare 3D și gravură și a utilat un atelier de textile. A angajat un manager de proiect, un specialist în printare 3D și 3 meșteri, dintre care două persoane cu dizabilități. Acum, alături de Ionuț și de firma de consultanță pe care acesta o deține (Iceberg), cei 5 au capacitatea de a crea produse și servicii sustenabile, dar și de a oferi consultanță celor care doresc să dezvolte modele de afaceri pe principiile economiei circulare.
În plus, oferă designerilor și meșterilor, contra-cost, un spațiu de lucru și acces la echipamente de producție moderne și costisitoare, dar și instruire pentru a le folosi. Atelierul este, cum îl numește Ionuț, un maker space: un incubator de idei, produse și servicii din sfera economiei circulare.
QUIB: atelier de economie circulară, amalgam de vechi și nou
La atelierul QUIB m-au condus Adriana – managerul proiectului QUIB, Corina – responsabil de comunicare în cadrul asociației și Alex – graphic designer. Pe drum, am vorbit despre cât de greu este să gestionezi fonduri europene. La întrebarea mea, fetele s-au declarat dezamăgite de birocrație. Amândouă cred că, dacă nu ar fi avut consultanță de specialitate și fonduri de rezervă, nu ar fi reușit să facă față întârzierilor de rambursări. Cu toate acestea, recunosc că finanțarea a fost indispensabilă.
La acest atelier de economie circulară, ne-au întâmpinat Bogdan – specialistul în printare 3D, 3 meșteri – Nicușor, Corneliu și Claudiu – și doi căței. Dar și o curte spațioasă, un spațiu bine dotat și funcțional și o școală pustie, cu săli friguroase și întunecate.
Obiectele cu care Adriana și Bogdan s-au lăudat arătau ireproșabil: jucării din lemn, abajururi printate, lămpi din beton și numeroase cuiere și recipiente din lemn recuperat.
Un necunoscător, ca mine, nu și-ar fi putut da seama nici după o analiză atentă că lemnul folosit pentru producția de mese provine din paleți uzați și murdari, lipiți între ei, aduși la nivel cu o mașinărie specială (abric) și șlefuiți până îți poți lipi fața de ei de curați și netezi ce sunt. La unele obiecte, meșterii optează însă să lase lemnul ușor denivelat, „pentru autenticitate”.
QUIB: atelier de economie circulară, maker space, incubator
În acest moment, cei de la QUIB au 3 tipuri de activități. Una dintre acestea este colaborarea cu arhitecți pe proiecte de amenajare. Au mobilat o grădiniță și o cafenea, au realizat prototipuri pentru expoziția Design Week și au creat un model de casă ieftină, cu materiale sănătoase, care ar putea fi folosit pentru adăpostirea persoanelor defavorizate sau a refugiaților.
În același timp, angajații QUIB confecționează produse sustenabile pe care le vând cu ocazii speciale, precum Crăciunul, Mărțișorul sau Paștele. Au produs brăduți din lemn recuperat, mic mobilier și obiecte de decor, lămpi din lemn și din beton, bean bag-uri din material organice, mobilier urban pentru spații precum dealul Tâmpa și un model de suport pentru laptop, din lemn.
Cel bun exemplu de utilizare a produselor QUIB îl găsim însă în cafenea pe care asociația lui Ionuț a deschis-o în septembrie 2015, în Brașov. Este vorba despre Hof Café, un spațiu cu design nordic, în care se organizează frecvent activități sociale și culturale. Mare parte din mobilier a fost produs în la QUIB, acest atelier de economie circulară: barul din ciment, mesele din lemn, elementele de decor de pe pereți etc.
QUIB: planuri de extindere și diversificare pentru atelierul de economie circulară
În viitor, cei de la QUIB vor să mute atelierul din sala de sport în clădirea școlii, care e de 5 ori mai mare și pe care deocamdată o folosesc ca depozit de materie primă recuperată. Au o sală în care usucă în mod natural cheresteaua udă, una în care depozitează bucăți de saltele și diverse tipuri de umpluturi pentru beanbag-uri, vreo 5-6 săli goale de clasă care vor deveni în viitor birouri sau spații pentru workshop-uri și un pod din care se vede o bună parte din Sânpetru. Pentru renovarea lor au însă nevoie de o nouă finanțare, iar echipa a început deja să lucreze în această direcție.
Pe lângă activitățile de zi cu zi, oamenii din QUIB vor să organizeze concursuri pentru designeri, la finalul cărora să producă cele mai reușite propuneri, dar și tabere de design cradle-to-cradle.
Furnizorii și clienții, principalele impedimente
Ionuț este conștient că nu va fi simplu, dar, cu toate acestea, continuă. Așa cum a continuat și atunci când s-a confruntat cu fel de fel de provocări, date furnizori, clienți, meșteri și consumatori.
Ne-a mărturisit că, într-un model de economie circulară, achiziția de materie primă este prima care creează probleme. Au nevoie de materiale organice, iar, în România, nu a reușit să le găsească de fiecare dată. A fost obligat să le achiziționeze din Italia sau Germania și să aștepte și câte 3 luni după ele.
Apoi, spune că are de lucrat și la mentalitatea oamenilor din companii, care nu sunt întotdeauna deschiși la colaborare.
În teorie, ar trebui să lucrăm cu corporații, să preluăm de la ele materia primă de care nu mai au nevoie sau care este scoasă din uz. În discuțiile cu companiile, ele spun că, bun, dar lemnul ăla rebut sau pe care îl recuperez, pot să îl pun pe foc. Şi dacă ajungem la discuția că mai bine îl pun pe foc decât să ți-l dau ție, mai greu pot să-i mai conving că pot da o valoare mai mare decât să-l pună pe foc.
Odată achiziționată sau obținută prin sponsorizare, materia primă ajunge în atelierul de economie circulară. Ionuț mărturisește că, la început, și în această etapă a avut de “șlefuit” modul de lucru al meșterilor, care nu erau învățați cu folosirea eficientă a resurselor. O altă dificultate pe partea de producție este aceea că nu găsește tineri interesați de economie circulară, pe care facultatea să-i fi pregătit suficient de bine pentru a dezvolta produse sustenabile.
Probleme sunt și la nivel de consum. Cumpărătorii sunt, din câte a observat Ionuț, mai puțini interesați de aspectul sustenabil al produselor. Prin urmare, trebuie să le câștige interesul prin ceea ce el numește flavor sau coolness – adică prin design.
În România, nu există o masă critică clară de consumatori. De aceea, am ajuns la concluzia că trebuie să mergem pe piețe străine, să dezvoltăm la noi produse certificate cradle-to-cradle și să le exportăm.
Același destin ca în cazul multor altor produse fabricate în România…
