Primele autobuze hibrid din București vor circula din iulie pe liniile 105 și 131

Societatea de Transport București (STB) va introduce de luna viitoare în circulație cu călători primele autobuze hibrid Mercedes, pe liniile 105 și 131, potrivit Sindicatului Transportatorilor din București.

Primul autobuz hibrid rulează deja, zilnic, prin Capitala României. Deocamdată, el are la bord doar șoferii care vor conduce aceste vehicule, potrivit sindicatului STB.

În luna iulie vor sosi 60 de autobuze de acest tip, iar restul, până la 130, vor ajunge în Autobaza Bujoreni până în toamna acestui an, mai anunță sursa citată.

Primele trasee pe care vor circula noile vehicule de transport public vor fi liniile 131 și 105, începând din iulie. În total, noile autobuze ar urma să circule pe nouă trasee, conform planurilor STB, respectiv liniile 123, 105, 131, 133, 178, 205, 301, 304, 605.

Autobuzele hibrid Mercedes au o capacitate de până la 100 de locuri (27 pe scaune şi 65 în picioare), au o lungime de 12,135 metri, lăţime de 2,55 metri, înălţime de 3,12 metri, laţimea uşii de acces de 1,25 metri şi o înălţime la urcare pentru toate uşile de 3,20 metri.

Acestea au scaune tapițate și climatizare automată, cu funcții speciale destinate persoanelor cu dizabilități, este dotat cu prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, cu sistem informatic performant care permite atât furnizarea informațiilor în timp real despre călătorie, pentru pasageri, precum și furnizarea unor date importante despre starea de funcționare a autobuzului, către Societatea de Transport București.

spot_img

Ultimele știri