Un motan din Marea Britanie, pe nume Oscar, a devenit prima “pisica bionica” din lume. Acesta a primit o pereche de labute artificiale, dupa ce ale lui i-au fost amputate, anunta belfasttelegraph.co.uk.
Interventia chirurgicala inedita a fost realizata de medicul specialist Noel Fitzpatrick care a creat pentru Oscar o pereche de proteze in locul membrelor sale posterioare care i-au fost taiate de o combina seceratoare, in timp ce isi facea siesta la soare.
Operatia, care a durat trei ore, a constat in introducerea unor “glezne artificiale” prin perforarea oaselor membrelor posterioare.
Implanturile atasate de aceste oase au fost acoperite cu hidroxiapatita de calciu, o substanta care ajuta celulele osoase sa creasca si sa se sudeze apoi de metal. "Pielea" astfel formata reprezinta in acelasi timp o protectie a membrelor amputate, impiedicand aparitia potentialelor infectii.
Foto: belfasttelegraph.co.uk