Prima fabrică de biocombustibil avansat a Clariant va fi construită în România. Investiția finalizată în 2020

Compania elvețiană Clariant va finaliza în 2020 investiția de 100 de milioane de euro în prima fabrică de etanol celulozic din reziduuri agricole, care va folosi la scară industrială tehnologia sunliquid. Fabrica va fi construită în România în județul Dolj, în localitatea Podari, lângă Craiova. Potrivit lui Dragoș Gavriluță, Project Director Clariant România, compania a demarat deja procesul de recrutare a personalului.

În urmă cu aproximativ un an ați anunțat demararea lucrărilor la fabrica din Podari. Care este stadiul lucrărilor și când vor fi gata?

Demararea construcției este planificată imediat după finalizarea etapei în curs, cea de obținere a tuturor aprobărilor necesare pornirii construcției, conform legislaței din România. Completăm acum documentația cu ultimele solicitări primite de la autorități, cu care suntem în dialog permanent și avem toată încrederea că vom putea demara în curând. Este o investiție de interes local major, întrucât Craiova și zonele limitrofe au un potențial pe care intenționăm să îl dezvoltăm în mod durabil. 

Estimăm finalizarea construcției în anul 2020, conform planului inițial.

Finanțarea necesară a fost realizată din surse proprii sau ați beneficiat de susținerea unei bănci?

Valoarea totală a investiției Clariant este de peste 100 de milioane de euro. Dezvoltarea și implementarea proiectului în România este susținută de Uniunea Europeană cu aproximativ 40 de milioane de euro.

Dragoș Gavriluță, Project Director Clariant România

Ați primit anumite înlesniri din partea statului român pentru a construi fabrica la Podari?

Nu.

Care este capacitatea inițială de prelucrare și în cât timp veți atinge capacitatea maximă ?

La capacitate maximă, fabrica va procesa aproximativ 250.000 de tone de paie de grâu și alte cereale, provenite de la fermierii locali, rezultând anual 50.000 de tone de etanol celulozic.

Când veți începe procesul de recrutare și care va fi numărul de angajați?

Am început deja procesul de recrutare și vom angaja forță de muncă pe plan local. Estimăm că vor fi create 800 de locuri de muncă în faza de construcție și 100-120 de locuri de muncă permanente pe platforma industrială Clariant, odată finalizată. În plus, mai mult de 300 de posturi vor fi create indirect, prin activitățile conexe desfășurate de prestatori. Vorbim aici de locurile de muncă pe care le vom crea, precum și de oportunitățile de dezvoltare a unor sectoare colaterale, prin parteneriate cu furnizori locali.

Clariant va investi în dezvoltarea specialiștilor români prin instruire practică și schimb de experiență cu colegii noștri din fabrica pre-comercială din apropierea orașului München, Germania.

România are numeroase zone cu materie primă necesară pentru această fabrică. Care au fost criteriile în baza cărora ați decis să investiți în zona Craiovei?

Am ales sud-vestul României în primul rând datorită abundenței de paie disponibile, acestea fiind folosite ca materie primă pentru producerea etanolului celulozic, dar care sunt insuficient utilizate pe plan local. Localitatea Podari are toate elementele cheie pentru succesul proiectului nostru: este bine poziționată în raport cu terenurile agricole aflate în medie pe o rază de 70 km;  este situată într-o zonă industrială si dispune de toate utilitățile (electricitate, gaze, apă) fie la locație, fie în apropiere; și este ușor accesibilă prin intermediul drumurilor și/sau al căii ferate. Nu în ultimul rând, ne bucurăm de susținerea Primăriei din Podari, a Consiliului Județean Dolj și a tuturor celorlalte autorități locale pentru dezvoltarea acestei investiții.

Care este destinația finală pentru etanolul celulozic și care sunt piețele de desfacere?

Inovaţia industrială creată de Clariant va produce bioetanol prin fermentare, un proces natural, fără a folosi chimicale în procesul de fabricație. Utilizat în combinaţie cu combustibilii tradiţionali, bioetanolul reduce emisiile de dioxid de carbon, gazele cu efect de seră, care sunt responsabile de încălzirea planetei şi de toate calamităţile generate de aceasta. De aceea, introducerea celei de-a doua generaţii de biocarburanţi este astăzi obligatorie pentru toate mijloacele de transport, fiind strict reglementată de la nivelul Uniunii Europene.

Interesul pentru platforma noastră tehnologică sunliquid provine din sectoare foarte diferite, printre care se numără, de exemplu, industria petrolieră, producătorii de bioetanol, companiile agricole sau de produse chimice. Cu câțiva potențiali parteneri, avem negocieri privind aplicarea tehnologiei sunliquid la scară comercială.

Pe lângă faptul că vom vinde ceea ce producem la Podari, strategia noastră are în vedere și licențierea tehnologiei.

A farm field in the countryside filled with straw bales

Cât de periculos este pentru mediu procesul de producție și care sunt sistemele de siguranță?

Procesul de producție nu este în niciun caz periculos pentru mediu sau pentru comunitate. Vorbim despre un proiect aprobat de Uniunea Europeană, care are reguli de protecția mediului extrem de stricte, cele mai sigure din lume.

Fabrica Clariant din Podari nu este poluantă. Respectăm toate normele de mediu impuse de legislația europeană și națională.

În plus, fabrica îşi va auto-susţine consumul de energie, reutilizând energia derivată din reziduurile produse după extracţia bioetanolului din paie. Lignina, produsul rezidual rezultat, va fi utilizată pentru a produce încălzire şi energie electrică.

O analiză detaliată a riscurilor a fost efectuată pentru fiecare etapă a procesului împreună cu deținătorul procesului, companiile de inginerie implicate și o companie specializată, independentă, de evaluare a riscurilor. Mai mult, o evaluare detaliată a riscului a fost efectuată de compania noastră globală de asigurări. Toate constatările au fost adresate cu măsuri tehnice și organizatorice pentru a atenua orice risc pentru oameni sau mediu. Clariant este o companie cu cele mai înalte standarde de siguranță; fabrica din Podari urmând a fi construită și operată în conformitate cu aceste standarde.

Intenționați să deschideți o altă unitate de producție în România sau în altă parte din zona Europei Centrale și de Est?

Deocamdată ne concentrăm asupra proiectului de investiții din Podari. Clariant își revizuiește constant prezența investițională, pentru a determina unde și când să investească în continuare.

spot_img

Ultimele știri