Impactul producției de carne asupra mediului este semnificativ: se consumă pământ, apă și energie în producția de hrană pentru animale, în creșterea animalelor, în procesarea cărnii și în transportul produselor. Deși există date științifice care să susțină afirmația, Jurnalista Umbra Fisk spune că acestea nu îi vor convinge pe non-activiști. Iată ce propune în schimb:
Pentru a obține cele peste 300 de milioane de tone de carne de care avem nevoie la nivel global, ocupăm 33% din suprafața arabilă, cunsumăm peste 1.500 de metri cubi de apă anual per capita și emanăm prin agricultura practicată pentru creșterea animalelor mai multe gaze cu efect de seră decât întregul sector al transporturilor. În plus, industria cărnii este responsabilă pentru 70% dintre defrișări și pentru 70% dintre deșertificări, din cauza pășunatului intensiv.
Jurnalista Umbra Fisk crede că nu datele științifice îi vor convinge pe consumatori să renunțe sau să diminueze consumul de carne. În cadrul demersurilor sale, a realizat un material video în care explică, în urma propriei experiențe, cum îți poți determina prietenii să să uite de carne:
Umbra Fisk este editorialist pe subiecte de mediu la publicația Grist. Jurnaliștii de le New York Times au numit-o „o deschizătoare de drumuri în breasla editorialiștilor preocupați de educarea cititorilor” și „guru-ul online al noii ere verzi”. Umbra răspunde întrebărilor cititorilor legate de subiecte de mediu, iar în mai a lansat un ghid despre cum poți deveni un activit de mediu mai eficient.