Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că inundaţiile din ultima perioadă sunt o consecinţă a amplificării schimbărilor climatice şi a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole.
El a remarcat că inundaţiile cu consecinţe grave sunt fenomene care se repetă frecvent în România şi trebuie să fim mult mai bine pregătiţi în a le gestiona.
”Soluţiile există şi ele vor trebui puse în aplicare. Ceea ce vedem acum este consecinţa amplificării schimbărilor climatice şi a ignorării timp de ani de zile a acestor pericole. Odată cu schimbările climatice, apar din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme şi în ţara noastră. Luna iunie, de exemplu, a acestui an a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani, fapt care a generat inundaţii severe şi numeroase probleme într-un interval de timp foarte scurt. Este imperativă o schimbare rapidă de abordare pentru a putea răspunde eficient unor situaţii de o asemenea amploare. Va trebui să depăşim mentalitatea că e suficient să construim încă câteva diguri pentru a stopa inundaţiile. Digurile nu sunt suficiente”, a afirmat Iohannis.
Potrivit preşedintelui, conservarea fondului forestier şi campanii susţinute de împădurire sunt soluţii aflate la îndemână, care au nenumărate efecte benefice atât pentru mediul înconjurător, cât şi pentru protecţia malurilor cursurilor de apă, din perspectiva combaterii inundaţiilor.
Iohannis a anunţat că susţine alocarea unei părţi „semnificative” a fondurilor UE din următorul exerciţiu financiar pentru combaterea schimbărilor climatice, arătând că este nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce priveşte gestionarea acestor situaţii şi că este nevoie de împăduriri, nu doar de construcţia de diguri.
”O parte semnificativă din fondurile europene de care va beneficia România în următorul exerciţiu bugetar 2021-2027 va trebui să fie direcţionată către proiecte legate de combaterea schimbărilor climatice, aşa numitul Pachet Green Deal, propus de Comisia Europeană. Împreună cu Guvernul, vom face demersurile necesare astfel încât proiecte de acest tip să poată fi implementate şi să aibă drept efect prevenirea unor inundaţii similare cu cele din aceste zile sau chiar unele mult mai grave. Această schimbare de mentalitate despre care vorbeam este obligatoriu să aibă loc acum pentru a evita aceste drame pe care oamenii le trăiesc în fiecare an când avem ploi abundente”, a subliniat Klaus Iohannis.
Totodată, preşedintele a transmis şi un mesaj de solidaritate familiilor afectate de fenomenele meteorologice extreme din ultima perioadă.