In cadrul celei de-a treia editii a Premiilor de Mediu, Green Awards, dedicata Zilei Mediului, societatea civila a premiat politicieni, autoritati locale si centrale, personalitati si jurnalisti ale caror initiative au contribuit la protejarea mediului sau au dus la distrugerea lui.
Niciunul dintre cei carora le-au fost destinate premiile negative nu a fost prezent la festivitate.
Moderatorii galei de premiere, Liviu Mihaiu si Geanina Corondan, au oferit premiile intr-o atmosfera vesela si prietenoasa. ”Ne-am adunat aici sa radem, dar si sa plangem, desi e Anul Biodiversitatii, este si un an al diversiunilor”, a declarat Liviu Mihaiu.
Astfel, reprezentantii ONG-urilor de mediu i-au premiat pentru bune si rele pe cei care au ajutat mediul si pe cei care l-au afectat.
Daciana Sarbu a primit premiul „Salvati Rosia Montana” pentru initiativa privind rezolutia Parlamentului European referitoare la interzicerea utilizarii tehnologiilor de minerit pe baza de cianura, insa aceasta nu a fost prezenta la gala.
Un alt premiu aplaudat de ONG-isti a fost cel acordat Luciei Varga pentru sustinerea proiectelor verzi initiate de ONG-uri. Liviu Mihaiu a mentionat ca o considera pe aceasta un spion pentru societatea civila in Parlament. ”Doamna Varga mi-a spus ca de cand a devenit activista priveste cu alti ochi viata din Parlament”, a spus Luminita Tanasie, director de program al WWF Dunare-Carpati Romania.
Apoi, Renate Weber a primit distinctia „Salvati Rosia Montana” pentru sustinerea rezolutiei Parlamentului European referitoare la interzicerea utilizarii tehnologiilor de minerit pe baza de cianura. ”In mod normal cand primesti un premiu trebuie sa fii modest si sa zici ca nu l-ai meritat. Nu pot sa zic asta pentru ca numai eu stiu cat de mult am luptat sa fac lobby acestei directive. Voi lua aceasta diploma acum, dar eu voi fi multumita doar cand voi vedea acest proiect ingropat de tot”, a declarat Renate Weber.
Un alt premiu pozitiv a fost acordat europarlamentarului Magor Csibi. “E al doilea premiu pe care il iau la aceasta gala, am avut un vis cu acest proiect si din fericire am intalnit oameni care m-au ajutat. Deocamdata suntem placuti de multa lume, dar nu o sa mai dureze asta mult timp. Trebuie sa certam oamenii ca nu stiu sa traiasca, autoritatile ca nu iau masuri, companiile ca nu se implica si societatea civila ca vopseste in verde zidurile multor companii si institutii care nu merita”, a declarat Magor Csibi.
Tot pentru activism de mediu a fost premiat si jurnalistul Mircea Toma cu distinctia „Salvez Rosia Montana” pentru sustinerea interzicerii utilizarii tehnologiilor pe baza de cianuri in Romania. “Premiul pe care il iau este trist. Nu sunt cel mai activ jurnalist care scrie despre Rosia Montana, ci unul care mai are unde sa isi publice materialele. Sunt multi care scriu, dar materialele au embargou la publicare”, a declarat Mircea Toma.
Deputatul PD-L Sulfina Barbu a primit doua diplome din partea ONG-urilor – una pozitiva pentru pentru initiativa legislativa privind introducerea sistemelor obligatorii de colectare selectiva a deseurilor in institutiile publice si una negativa pentru sustinerea modificarilor legislative care permit constructiile pe spatii verzi. ONG-istii au considerat in cele din urma ca cele doua premii s-au anulat recicproc, meritul deputatului fiind zero.
La categoria premii negative s-au remarcat europarlamentarii Cristian Preda, Sebastian Bodu, Elena Basescu, Theodor Stolojan, Traian Ungureanu, Adina Valean, Ioan Mircea Pascu. Acestia au primit distinctia „Banii n-au miros”, categoria europarlamentari, pentru votul impotriva rezolutiei Parlamentului European referitoare la interzicerea utilizarii tehnologiilor de minerit pe baza de cianura.
“In Parlamentul European s-au opus rezolutiei privind interzicera folosirii cianurii in minerit 48 de parlamentari. 13 dintre acestia au fost romani, adica 27% ”, a declarat presedintele Asociatiei "Eco-Civica", Nicolae Radulescu Dobrogea.
Un alt premiu negativ l-a primit Radu Berceanu care nu a venit sa isi ridice diploma. “Domnului Radu Berceanu ii oferim o diploma pentru performanta ametitoare de a ne deplasa cu 40 de kilometri pe ora cu trenul si pentru cea cu care nu a accesat niciun ban din cei 1,5 miliarde de euro prin POS Mediu pe directive transport”, a declarat Eliza Teodorescu, director executiv al asociatiei ALMA-RO care trebuia sa ii inmaneze premiul.
Au mai primit premii pozitive primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, Monica Macovei, ES Øystein Hovdkinn, ambasadorul Norvegiei, ES Henri Paul, ambasadorul Frantei, jurnalista Elena Tudor, echipa Reporterii Realitatii si echipa „Romania, te iubesc!”. Iar premii negative au mai fost acordate Administratiei Fondului pentru Mediu, Elenei Udrea, ministrului Economiei Adriean Videanu si Guvernului Boc.
Scopul principal al evenimentului este acela de a creste responsabilitatea politicienilor si a mass-media, cu privire la problemele de mediu. Acordarea Premiilor de mediu reprezinta o modalitate degajata de stabilire a unui dialog intre ONG-urile de mediu, politicieni si mass-media, care au astfel ocazia sa se cunoasca mai bine intr-un mediu informal, spun organizatorii.
Organizatorii evenimentului sunt organiatiile ALMA-RO, Terra Mileniul III, WWF, Copacul de Hartie, Salvati Dunarea si Delta, Ecopolis, cu prijinul Recolamp si Ecotic.
Text de Loredana Pana
Foto Green Report