Documentarul „Fuel”, realizat in 2008 de Josh Tickell despre dependenta americanilor de combustibilii fosili, i-a adus regizorului premiul pentru energie regenerabila al Natiunilor Unite, acordat de Organizatia interguvernamentala pentru energie regenerabila (IREO), anunta Treehugger.
Documentarul, ce ruleaza in prezent in cinematografele americane, este un portret al dependentei Americii de petrol, ce demonstreaza si nevoia imediata de solutii regenerabile in alimentarea cu energie. Regizorul se ocupa si de dominatia in crestere a industriei petrochimice in economia SUA , de la sistarea productiei de masini Ford ce ruleaza pe etanol, pana la legislatia referitoare la energie, sponsorizata de compania petrochimica a fostului vicepresedinte american Dick Cheney.
Tickell discuta cu personalitati ca Robert Kennedy Jr, avocat specializat in litigii de mediu, cu miliardarul britanic Richard Branson si cu alti activisti pentru mediu, dar si cu vedete ca Sheryl Crow, Larry Hagman, Woody Harrelson, Julia Roberts si Neil Young.
Documentarul vorbeste depre razboiul din Irak in termeni de securitate energetica, arata ca nu toti biocombustibilii sunt prietenosi cu mediul si demonstreaza ca doar un pachet diversificat de energii regenerabile poate stimula economia, respectand in acelasi timp mediul inconjurator.
Productia a fost premiata si cu distinctia pentru cel mai bun documentar la Festivalul de Film de la Sundance in 2008.
Foto: http://thefuelfilm.com/