Turistii de pe litoral reclama zgomotul care ii deranjeaza noaptea si care provine de la terasele si cluburile care continua sa nu respecte normele de mediu in vigoare. Aceasta este una dintre principalele plangeri ale celor care aleg sa-si petreaca vacanta la mare, prima nemultumire fiind neconcordonta intre serviciile si produsele achizitionate si cele care sunt prestate efectiv, informeaza Agerpres.
Cu toate acestea minstrul Turismului Elena Udrea se considera “un ministru fericit” intrucat "litoralul este plin si este soare afara".
Elena Udrea a aratat ca, in ultimul timp, numarul turistilor care reclama conditiile de pe litoral prin intermediul serviciului gratuit Telverde pus la dispozitie de minister a crescut, dar aceasta se datoreaza si afluxului celor care au ales sa-si petreaca vacanta la mare. "In acest week-end sunt peste 120.000 de turisti pe litoral si se asteapta ca numarul acestora sa ajunga chiar la 150.000′ , a spus Udrea. Pentru aceasta, a spus ea, reprezentantii ministerului vor continua sa fie prezenti pe litoral tocmai pentru a se asigura ca cei care au ales ca destinatie de vacanta litoralul romanesc vor fi multumiti de vacantele pe care si le vor petrece aici. "Avand in vedere ca gradul de ocupare este in acest moment de 100%, iar estimarile noastre indica faptul ca 70% din unitatile de cazare vor avea si in august acelasi grad de ocupare, vom fi in continuare prezenti pe litoral", a subliniat Elena Udrea.
O unitate turistica a fost declasificata si 26 de unitati de turism de pe litoral, intre care unitati de cazare, de alimentatie publica, plaja si unitati de agrement, dintr-un numar de 100 verificate de reprezentantii Ministerului Turismului, au primit amenzi contraventionale in valoare totala de 66.000 lei in acest week-end, a declarat ministrul de resort.