Aproximativ 74.000 de oameni sunt inscrisi de la lansarea marsului virtual pentru salvarea animalelor, demarat de VIER PFOTEN impreuna cu Dr. Hawden Trust for Humane Research si Humane Society International – “Spune NU testelor pe animale”, o premiera la nivel global in domeniul campaniilor pentru protectia animalelor. Romania se afla pe locul al saselea intre tarile in care a fost lansat marsul, pe primele locuri situandu-se Marea Britanie, Germania, Italia, Austria si Franta.
Membrii Parlamentului European au votat in luna mai propunerile referitoare la updatarea directivei asupra testarii pe animale. VEZI REZULTATUL VOTULUI
"Avocatii" animalelor intra pe spatiul virtual pentru a demonstra sustinerea publicului in ceea ce priveste stoparea testarii pe animale. Actiunile lor se vor concretiza intr-un mars virtual ce are ca scop informarea oficialilor europeni asupra noilor cerinte de modificare a directivei deja existente despre experimentele pe animale.
"Acest proiect este un proiect special. Vorbim despre un mars care are loc pe internet. Un mars adresat Bruxelles-ului. Un mars impotriva efecturarii de teste pe animale. Iar politicienii de la Bruxelles trebuie sa se focuseze pe acest lucru, sa inteleaga ca protectia animalelor merita mai multa atentie", a declarat Helmut Dungler, fondator al VIER PFOTEN.
Marsul virtual www.makeanimaltestinghistory.org s-a lansat pe 22 aprilie in nu mai putin de 13 limbi europene, printre acestea numarandu-se romana, bulgara, greaca, maghiara, dar si limbi de circulatie internationala cum ar fi franceza, germana si spaniola. Cetatenii europeni sunt invitati sa devina e-activi prin semnarea unei petitii online si sa isi creeze propriul avatar personalizat pentru a se alatura unei parade cibernetice adresata Parlamentului European ce are sediul la Bruxelles. Aceasta parada marcheaza inceputul unei campanii la nivelul intregii Europe, campanie ce are ca scop imbunatatirea legislatiei referitoare la experimentele pe animale.
"De zeci de ani problema testarii pe animale este o problema spinoasa. In momentul de fata, la nivel mondial sunt peste 115 milioane de animale tinute in laboratoare, animale folosite pentru teste. Majoritatea acestor animale sunt folosite pana mor. Testarile sunt intotdeauna in relatie directa cu dureri, suferinta si conditii improprii. Asta trebuie sa se schimbe in Europa secolului al 21-lea. Trebuie sa dam semnale foarte clare ca protectia animalelor si viata lor sunt importante. Trebuie sa actionam impotriva testarilor pe animale", a mai spus Helmut Dungler, adaugand ca alternativele la testarea pe animale sunt numeroase alternative si de la an la an apar tot mai multe.
In Europa, mai mult de 12 milioane de animale sunt folosite in fiecare an pentru experimente. Diferite animale precum iepurii (rozatoare), cainii, pisicile si maimutele sunt folosite in experimente ce le cauzeaza leziuni si un grav disconfort psihic. Legea care reglementeaza aceste experimente, si anume directiva 86/609, a fost conceputa cu mai mult de 20 de ani in urma si este depasita.
Foto: Vier Pfoten