Polul Nord a devenit o insula pentru prima data in istoria omenirii. Schimbarile climatice au facut posibila navigarea in jurul acestuia, informeaza Daily Telegraph.
Descoperirea a fost facuta prin intermediul imaginilor din satelit obtinute saptamna trecuta. Acestea aratau ca atat pasajul navigabil de est, cat si cel vestic au fost deschise din cauza topirii ghetii.
Profesorul Mark Serreze, un specialist de la Centrul national de cercetare a zapezii si ghetii (NSIDC) din Statele Unite (SUA) a spus ca imaginile sugereaza ca Regiunea Arctica a intrat intr-o „spirala a mortii” cauzata de incalzirea globala.
Companiile de navigatie planuiesc deja exploatarea rutelor nou formate. Grupul Beluga din Germania a spus ca va trimite primul vas prin pasajul de nord-est, anul viitor, pentru a scurta voiajul intre Germania si Japonia cu 6.400 kilometri. Intre timp, Stephen Harper, premierul Canadei, a anuntat ca vasele care vor intra prin pasajul din nord-vest trebuie sa anunte mai intai guvernul acestuia.
Imaginile din satelit obtinute de Nasa arata ca pasajul nord-vestic s-a deschis weekendul trecut, iar ultimul blocaj din partea estica a capului nordic, o suprafata de gheata care se intindea pana in Siberia, s-a topit cateva zile mai tarziu.
Anul trecut, topirea ghetii din marea Arctica a inregistrat un record care ar putea fi depasit in urmatoarele cateva saptamani. Oamenii de stiinta avertizeaza ca, in curand, calota glaciara poate disparea in timpul verii.
In urma cu patru saptamani, turistii au fost evacuati dintr-un parc de pe insula Baffin din cauza inundatiilor provocate de topirea ghetarilor, iar ursii polari au fost observati incercand sa inoate distante de sute de kilometri pentru a ajunge la ghetari.
Masuratorile efectuate in 26 august au aratat o calota glaciara cu suprafata de peste 3,2 milioane metri patrati, confirmand cea de-a doua mare topire a ghetarilor de cand au inceput recordurile.