Ministerul Mediului lanseaza cea de-a treia sesiune de selectie de proiecte in domeniul protectiei naturii, in cadrul programului Axa Prioritara 4 – „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii“.
Atit ghidul de finantare cit si cererea de finantare sint disponibile pe pagina de internet a Ministerului Me-diului, http://www.mmediu.ro iar in ghid sint informatii despre conditiile de accesare a finantarii dar si instructiuni de completare si depunere a cererilor. „Elaborarea/revizuirea planurilor, strategiilor si a masurilor de management al ariilor naturale protejate si alte activitati conexe; investitii in infrastructura pentru uzul public orientate spre protectia si gestionarea mediului in ariile protejate; activitati care privesc mentinerea si imbunatatirea starii de conservare favorabila a habitatelor si speciilor“, sint doar citeva dintre propunerile de proiecte din categoriile de activitati eligibile, potrivit unui comunicat de presa al Agentiei pentru Protectia Mediului.
Data limita de transmitere a proiectelor este 25 ianuarie 2010, orele 16.00. Toti solicitantii vor fi informati in scris asupra rezultatelor selectiei de proiecte.