Monitorul de Vrancea: Localnicii din Nereju, sufocati de fumul de la o bucsa de carbuni

Mai multi localnici din comuna Nereju, localitatea Nereju Mic, se pling de faptul ca o bucsa de carbuni amplasata in mijlocul localitatii nu-i mai lasa sa respire. Oamenii spun ca bucsa de carbuni ii apartine lui Marius Catrinoiu si functioneaza de aproximativ sase lui.

Localnicii au facut o sesizare catre Comisariatul Judetean al Garzii de Mediu Vrancea si cer conducerii sa ia masuri in acest sens. In plingerea formulata de localnici care urmeaza sa ajunga la Garda de Mediu se arata ca „bucsa de carbuni este in mijlocul satului si nu detine autorizatie de mediu si nici autorizatie de functionare. Fumul si cenusa rezultate din arderea lemnelor ne intra in case si ne creeaza chiar si probleme de sanatate.

Sint momente in care nu se mai poate nici respira din cauza fumului care este, in ultimul timp, de nesuportat, iar cenusa rezultata este purtata de vint in casele si curtile noastre. Cel mai mult sufera copiii care, atunci cind vin acasa, au hainele afumate si lacrimi in ochi din cauza fumului dens“, se arata in sesizarea trimisa redactiei noastre si care urmeaza sa ajunga si la Garda de Mediu.

Localnicii mai spun ca proprietarul a fost atentionat verbal, sa ia masuri dar, de fiecare data, acesta a refuzat sa discute cu ei. „Desi a fost atentionat verbal sa inceteze cu aceasta, Catrinoiu Marius sustine sus si tare ca el are relatii peste tot si ca nu are nevoie de autorizatie de functionare“, se mai arata in sesizarea formulata de localnici. Oamenii vor ca autoritatile respon-sabile sa ia masurile legale care se impun in astfel de situatii.

Acestia au mai declarat ca daca nu vor fi luate masurile legale vor face sesizare si la Comisariatul pentru Protectia Mediului Bucuresti. Contactat telefonic de reporterii nostri proprietarul bucsei sustine ca aceasta nu mai functioneaza de saptamina trecuta. „Problema este ca nu eu fac carbuni acolo. Am incercat sa fac carbuni dar nu mi-a convenit si am inchis-o. A functionat cam trei saptamini si este inchisa de mai bine de trei zile. Oamenii nu mi-au spus niciodata nimic.

Nu inteleg de ce ma intrebati dumneavoastra daca am autorizatii ca doar nu sinteti de la Garda de Mediu“, a declarat Marius Catrinoiu, proprietarul bucsei de carbuni. Oamenii spun ca activitatea nu a fost sistata si chiar ieri, facea carbuni. Un localnic ne-a declarat, sub protectia anonimatului, ca „nu este adevarat nici ca a functionat trei saptamini si nici ca acum a fost inchisa. Chiar astazi (ieri – n.r ) lucra la o alta bucsa. Oamenii i-au spus de nenumarate ori si chiar s-au si certat cu el“.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri