Un focsanean a reclamat la Garda de Mediu ca pe strada Cotesti din municipiul Focsani, unde locuieste, conductele de apa calda sint vechi, fiind montate in urma cu mai bine de 30 de ani. Potrivit reclamantului, apa fierbinte se afla sub presiune si exista posibilitatea ca aceasta conducta sa explo-deze din cauza coroziunii la care a fost supusa de-a lungul timpului.
„Barbatul, constient de pericolul pe care il repre-zinta conductele pentru locuitorii de pe strada Cotesti, a venit la institutia noastra pentru a ne solicita interventia. Apa care trece pe conducte are 130 de grade Celsius, iar daca, din nefericire, va exploda vreo una din ele, se vor produce evenimente neplacute“, a declarat Gheorghita Berbece, directorul coordonator al Garzii de Mediu. Mai multi comisari specialisti din cadrul Garzii de Mediu vor merge la fata locului pentru a evalua riscul producerii unei eventuale explozii.
„Ne vom ocupa de acest caz zilele acestea si vom trimite pe teren comisari specialisti in acest domeniu pentru ca este un caz real, si riscul exploziei conductelor este foarte ridicat. Mai intii, comisarii vor merge la fata locului, iar apoi vor vorbi cu reprezentantii societatii ENET, proprietarii conductelor“, a mai precizat Berbece.
Directorul ENET, Valter Popescu, a declarat ca nu a fost instiintat despre aceasta reclamatie. „Nu este nici o problema daca se fac verificari. Pe noi nu ne-a anuntat nimeni despre aceasta reclamatie. Dar, vom face verificari pentru a vedea la ce se refera reclamatia. O sa luam masuri daca acea conducta este chiar asa de periculoasa“, a spus Popescu. Societatea focsanea-na de termoficare ENET urmeaza a fi modernizata cu bani de la Uniunea Europeana.
Proiectul de reabilitare a centralei, a retelelor principale si secundare si a punctelor termice a fost depus la Ministerul Mediului, in cadrul Programului Operational Sectorial Mediu, fiind declarat prioritar in luna aprilie. Valoarea investitiei se ridica la 50 milioane de euro. Acest proiect va ajunge pe masa oficialilor de la Uniunea Europeana cel mai tirziu in luna noiembrie.