Pista de biciclete de pe Calea Victoriei, folosită ca spațiu de staționare pentru mașini

Accidentul de miercuri după-amiază, în care un biciclist a fost rănit de un conducător auto pe pista de biciclete de pe Calea Victoriei, a readus în discuție conflictul dintre șoferi și cicliști, dar și situația incertă a funcționării la parametri optimi a pistei de biciclete.

WP_20150409_006
Joi dimineață, un taximetrist își așteaptă clienții pe pista de biciclete.

“Vin dinspre Universitate și până aici (aproape de Piața Victoriei – n.r.) am întâlnit trei mașini care staționau pe pistă cu avariile pornite. Din cele trei, două erau taxiuri, iar dacă le spui ceva aceștia sunt în stare să-ți dea cu bicicleta în cap”, a declarat Ștefan, un tânăr biciclist care folosește aproape zilnic pista de biciclete. Cu excepția obstacolelor întâlnite pe traseu, Ștefan a spus că nu a avut alte probleme, însă s-a arătat surpins de faptul că această pistă nu ar fi funcțională în totalitate și că nu ar avea voie să mergă pe ea. „Nu  știu nimic depre asta. Nu mi-a spus nimeni”, a comentat acesta. Cu toate acestea, în opinia lui, pista este cel mai sigur traseu din București și unicul în care poți pedala fără teama de a fi amendat.

WP_20150409_003
Ștefan

„Am mulți prieteni care au fost amendați în oraș deoarece fie mergeau cu bicicleta pe trotuar fie pe partea carosabilă. Indiferent de valoarea amenzi e frustrantă situația și te deranjează”, a spus Ștefan. Incidentele cu mașinile parcate pe partea rezervată bicicliștilor nu sunt străine nici pentru Paul Vârvea, un biciclist cu experiență care folosește bicicleta zilnic pentru a ajunge la birou. „În fiecare zi pe drumul pe care îl parcurg până la birou și înapoi nu se întâmplă să nu am cel puțin un incident sau să mă confrunt cu o regulă de circulație încărcată. Azi dimineață i-am atras atenția unui individ care a profitat de lipsa unor borduri și a parcat mașina pe pistă. Și doar a ridicat din umeri”, a povestit Paul.

WP_20150409_001
Paul

În opinia lui, pista nu corespunde în niciun caz nevoilor unui oraș cu peste două milioane de locuitori și a caracterizat-o ca pe „o floare cu care nu se face primăvară”, însă este un prim pas. Acesta a adăugat că este nevoie de multă răbdare pentru ca atât șoferii, cât și bicicliștii să se obișnuiască unii cu ceilalți. Paul a adăugat că din punctul lui de vedere, ca biciclist experimentat, pista este cât se poate de sigură, iar atunci când rulează pe ea biciclistul trebuie să își poate singur de grijă. „Când mă apropi de vreuna dintre intersecțiile de pe pistă mă asigur cu zece metri înainte pentru a vedea ce vor să facă șoferii”, a explicat Paul.

George, care pedalează de mai bine de opt ani, a spus că accidentele de pistă sunt cauza atât de lipsa semafoarelor pentru bicicliști, dar și de faptul că mulți dintre aceștia nu respectă regulile de circulație.

WP_20150409_004
George

Un biciclist a ajuns la spital miercuri după amiază în urma unui accident care a avut loc pe pista de pe Calea Victoriei dinspre Piața Victoriei spre Universitate. Potrivit SMURD București, biciclistul a fost transportat la Spitalul Floreasca, cu răni minore. Tânărul are un traumatism cerebral minor și alte contuzii și este internat la secția de neurochirurgie.

Brigada Rutieră a Municipiului București a confirmat, de asemenea, faptul că miercuri în jurul orei 17 a avut loc un accident cu vătămarea biciclistului, dar nu se cunosc încă detalii legate de responsabilitate sau circumstanțe.

Se pare că pista de biciclete de pe Calea Victoriei nu este încă funcțională, infrastructura nefiind finalizată: lipsesc semafoarele pentru bicicliști. De altfel, bicicliștii sunt avertizați cu un semn de interzis că nu o pot folosi deocamdată. Ei au, ca peste tot, dreptul de a pedala pe carosabil.

Citește și:

Accident pe pista de pe Calea Victoriei. Un biciclist a ajuns la spital

Bucureștiul, obligat prin Planul de Mobilitate să facă tranziția către un transport ecologic

spot_img

Ultimele știri