Orasele din Europa vor avea la dispozitie o unealta interactiva online prin care isi vor putea evalua nivelul de durabilitate, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.
Instrumentul, ce se lanseaza oficial maine, se adreseaza oraselor care au semnat Conventia Primarilor, cele care trebuie sa isi prezinte Planul de Actiune pentru Energie Durabila (SEAP). Printre cei 700 de semnatari se numara si 14 primarii din Romania: Aiud, Avrig, Baia Mare, Brasov, primaria Sectorului 1 din Bucuresti, Craiova, Giurgiu, Mizil, Ramnicu Valcea, Resita, Slobozia, Targoviste, Targu Jiu si Vaslui.
Instrumentul online va fi prezentat la conferinta "Spre locuinte eficiente energetic in regiunile Uniunii Europene", organizata de Comitetul Regiunilor in cadrul "Zilelor portilor deschise". Evenimentul are loc intre 5 si 8 octombrie.
Semnatarii Conventiei Primarilor trebuie sa completeze un formular online si un inventar al emisiilor, cu ajutorul instructiunilor furnizate. Prin semnarea Conventiei Primariilor, orasele s-au angajat sa isi reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu mai mult 20% pana in 2020, adica peste tinta fixata pentru tarile UE.
Orasele sunt sprijinite in acest demers de o retea de autoritati locale si regionale si administratii publice.