Picnic fara amenzi

Garda Nationala de Mediu a efectuat in ultimile zile controale in toate judetele Romaniei, pentru a verifica respectarea prevederilor legale si a preveni incidentele legate de activitatea romanilor iesiti la picnic.

“Am desfasurat controale in toate judetele. De exemplu, pentru Bucuresti am avut doua echipe a cate doi membrii insotiti de reprezentanti ai Jandarmeriei si Politiei. Au fost completate 12 procese verbale de atentionare. Deocamdata centralizam datele din teritoriu si in cateva zile le vom publica pe site-ul institutiei”, a declarat, pentru Green Report, secretarul de stat Silvian Ionescu, comisar general al Garzii Nationale de Mediu.

Din acest an, este in vigoare Legea privind activitatea de picnic, lege menita sa creeze cadrul necesar desfasurarii civilizate a picnicului, dar si sa sanctioneze incalcarea normelor de mediu pe timpul acestei activitati. Legea 54 / 2012 privind desfasurarea activitatilor de picnic, publicata in Monitorul Oficial la data de 27 martie, este o initiativa a Green Revolution si a unui grup format din patru oameni politici: Sulfina Barbu, Carmen Moldovan, Attila Korodi si Adriana Saftoiu.

Legea 54 prevede obligatia autoritatilor locale de a amenaja locuri special destinate activitatii de picnic, precum si amenzi pentru persoanele care fac picnic in afara zonelor amenajate. Intrucat de la intrarea in vigoare a Legii 54 si pana acum nu au existat timpul si banii necesari amenajarii acestor zone, persoanele care ies la iarba verde nu pot fi inca sanctionate pe motiv ca fac picnic in spatii neamenajate. Totusi, aceste persoane sunt obligate sa respecte celelalte prevederi legale.

Acum doua luni, comisarul general Silvian Ionescu declara ca amenzile pentru incalcarea Legii Picnicului se vor aplica abia din anul 2013, pentru a oferi autoritatilor locale timpul necesar amenajarii spatiilor de picnic conform prevederilor noii legi. “Rolul Legii Picnicului nu este de a da amenzi, ci de a civiliza oamenii, de a-i determina sa respecte natura. Mai intai trebuie sa creezi conditii si abia apoi sa sanctionezi nerespectarea lor", explica Silvian Ionescu.

TVR: 1 mai la iarba verde, cu incalcarea legii picnicului

Romanii au sarbatorit ziua muncii la iarba verde. N-au tinut cont ca nu sunt locuri special amenajate, incurajati fiind si de Comisarii garzii de mediu care n-au dat amenzi de 5.000 de lei, asa cum prevede legea picnicului. Autoritatile n-au dorit sa strice buna dispozitie a oamenilor si au recurs la actiuni de informare si atentionare.

TVR:  Iarba verde, neagra de la fumul gratarelor

Bucurestenii aleg in continuare locurile de la marginea padurii sa faca gratar. In ciuda amenzilor prevazute in Legea Picnicului, mare parte dintre gratarele amenajate de primarii in Capitala erau luni goale, in timp ce la marginea padurii Cernica micii sfaraiau pe gratare de te-nnebuneau. Credeti ca numai in Bucuresti e așa? Nici pomeneala. In toata tara e la fel.

Click: Cine nu ne lasa sa facem gratare? N-am vazut picior de inspector

„Legea picnicului" nu a ajuns si in padurile din jurul Capitalei. Pentru a profita de vremea frumoasa mii de bucuresteni au iesit ieri la un gratar completat cu o bautura rece. Desi autoritatile ar fi trebuit sa amenajeze spatii speciale pentru pregatirea micilor si a fripturilor acestea au lipsit cu desavarsire, iar petrecaretii si-au facut de cap pe unde au apucat.

Adevarul: Micul la gratar, simbol national

Majoritatea romanilor si-a facut, in ultimii ani, un obicei din a petrece weekendurile insorite la iarba verde sau la mare. Iar gratarul cu mititei de Ziua Muncii a devenit deja o traditie. De altfel, marile lanturi de magazine raporteaza ca in preajma zilei de 1 Mai vanzarile de mici, gratare si de accesorii cresc cu aproximativ 15-20% comparativ cu zilele de dinaintea acestei perioade.

Ziarul de Bacau: Salariatii bacauani ai Garzii Nationale de Mediu s-au amestecat cu bacauanii iesiti la picnic de 1 Mai

Echipe mixte formate din reprezentanti ai Garzii Nationale de Mediu – Comisariatul Judetean (GNM-CJ) Bacau, ai Inspectoratului de Politie Judetean, Gruparea de Jandarmi Mobila si Inspectoratul Silvic Bacau au desfasurat, pe tot parcursul minivacantei de 1 Mai, actiuni de verificare a modului in care cetatenii iesiti la iarba verde stiu sa protejeze mediul inconjurator. Misiunea nu s-a lasat cu amenzi, ci doar cu avertismente, activitatile desfasurate de autoritati avind caracter prevenitv.

Gazeta de Sud: Subiectul Zilei – Doua zone autorizate pentru picnic

Consilierii locali din municipiul Targu Jiu au aprobat in ultima sedinta o hotarâre prin care au fost stabilite zonele care urmeaza sa fie amenajate pentru ca oamenii sa poata sa mearga la iarba verde si sa faca gratar fara sa fie amendati, potrivit Gazetei de Sud. Cele doua zone sunt Dumbrava Dragoieni si Platoul de la Padurea Preajba. Aici, primaria va amenaja spatii speciale pentru aprinderea focului, urmând sa fie afisat si orarul de functionare a zonelor delimitate pentru gratare. De asemenea, vor fi amplasate containere pentru colectarea selectiva a deseurilor, precum si toalete ecologice. Pentru protejarea mediului, in cele doua zone nu vor fi ridicate constructii si vor fi amenajate pichete de stingere a incendiilor.

Redesteptarea: Lugojenii au iesit in numar mare la picnic, in locurile amenajate deadministratia locala dar si in alte zone

Ziua de 1 Mai a scos mii de lugojeni la gratar, mici si bere, atât in locurile autorizate pentru picnic, cât si pe lânga ele, anunata Redesteptarea.
Pe Dealul Viilor, la kilometrul 5, la „Pescarusul”, la Insula Cotu Mic, la „Plopi” sau in zona de centura, spre Caransebes, lumea a luat cu asalt spatiile de agrement, marcate cu pancarte galbene cu inscriptia „zona pentru activitate de picnic – orar 10-20, Legea 54/2012”. In toate aceste locuri au fost instalate WC-uri ecologice si ghene speciale de depozitare a gunoiului. Garda de Mediu a dat avertismente si sfaturi pentru cei care au iesit la iarba verde

Gazeta de Nord-Vest: Legea picnicului i-a impins pe satmareni spre stranduri

Strandurile din judet au fost luate cu asalt de mii de turisti, atat locuitori ai judetului cat si turisti din Salaj, Maramures, Cluj sau Bihor. Numai ieri, de 1 Mai, in statiunea balneara din Tasnad au fost peste 6.000 de turisti, in municipiul Carei la strandul termal bazinele au fost si ele arhipline iar la Acas nu ai putut sa arunci un ac fiecare particica din zona de agrement fiind ocupata. În acelasi timp, doar cateva sute de satmareni au preferat sa-si petreaca aceasta zi la iarba verde.

Antena1: 30 de hectare de padure facute scrum de un gratar

In ciuda controalelor anuntate, perioada traditionala pentru mers la iarba verde, aceea din jurul datei de 1 mai, a fost deja insotita, si in acest an, de evenimente nedorite. Duminica dupa-amiaza, in judetul Suceava, 30 de hectare de vegetatie au fost distruse intr-un incendiu.

Foto: redesteptarea.ro

Cosmin Zaharia

Citeste:

Comisarii de mediu, “musafiri” la picnic

Primariile, obligate sa stabileasca zonele de picnic

spot_img

Ultimele știri