Gazeta de Sud: Incinerator de deseuri medicale periculoase la Sopot

O firma din Bucuresti vrea sa construiasca un incinerator de deseuri medicale periculoase in comuna Sopot – Dolj, dar, la dezbaterea publica de saptamana trecuta, a prezentat autoritatilor un raport dubios.

Proiectul depus de societatea comerciala Medline Bucuresti prevede construirea unui incinerator de mare capacitate in comuna Sopot si, in urma cu cateva zile, alaturi de Agentia Judeteana de Mediu, firma a organizat o dezbatere publica a raportului prin care isi fundamenteaza initiativa si care ar sta la baza obtinerii acordului de mediu.

Numai ca, in urma dezbaterii, autoritatile doljene au inceput sa sesizeze pe rand neregulile din raport: incineratorul ar urma sa fie construit la o distanta de numai 130 de metri de locuintele oamenilor din Sopot, desi legislatia europeana prevede o distanta de minimum un kilometru. In momentul in care au intocmit studiul, reprezentantii firmei si ai consultantilor acesteia au amplasat incineratorul intr-o zona inundabila si, de parca nu ar fi fost suficiente aceste inadvertente, raportul mentioneaza ca apele epurate sunt trimise la statia de epurare din… Iasi.
„E posibil ca persoana care a intocmit acel raport sa fi luat cu copy/paste dintr-un proiect facut pentru Iasi“, a spus Monica Mateescu, directoarea Agentiei Judetene de Mediu.

Lobby pentru propriul incinerator

„Raportul prezentat la dezbatere contine foarte multe lucruri neadevarate inca din primele pagini, incercand parca sa spuna ca noi am avea foarte mare nevoie de ei in Dolj, ca ar fi singurul incinerator din judet. Nu este adevarat. Noi avem deja un incinerator cu o capacitate de 10.000 de tone de deseuri pe an. Este adevarat ca acela pe care vor sa il construiasca are o capacitate foarte mare, ar putea ajunge la 36 de tone pe zi, dar noi nu suntem convinsi ca are ce sa arda. Trebuie sa analizam foarte atent oportunitatea unei astfel de instalatii pentru ca impactul asupra mediului este major. Ar fi, pana la urma, o sursa mare de poluare pentru zona, pentru terenurile din jur“, a explicat Monica Mateescu.

Risc major de poluare a mediului inconjurator

Oamenii din Sopot par sa nu ia in considerare impactul pe care l-ar avea arderea a sute de tone de deseuri medicale periculoase in comuna lor, multi dintre ei venind la dezbaterea organizata cu cererile de angajare in mana. Proiectul din Sopot este in faza de obtinere a acordului de mediu. Dupa dezbatere, pasul urmator este intrunirea comitetului de analiza tehnica, la care participa reprezentantii tuturor institutiilor locale cu un cuvant de spus in proiectele de mediu, precum Agentia de Mediu, Garda de Mediu, Autoritatea de Sanatate Publica, Directia Apelor Jiu, Prefectura Dolj. Data la care se va intruni comitetul pentru analiza tehnica nu a fost stabilita deocamdata. In zilele urmatoare, fiecare dintre autoritatile locale urmeaza sa isi formuleze un punct de vedere asupra proiectului.

„Avem rezerve serioase in ceea ce priveste oportunitatea acestui incinerator. Nu ne opunem investitiilor in Dolj, dar trebuie sa analizam serios daca merita sa se construiasca la noi o astfel de instalatie, care poate fi o sursa de poluare foarte mare, in conditiile in care si raportul trebuie completat sau refacut“, a mai spus directoarea Agentiei Judetene de Mediu.

„Avem deja un precendent cu groapa de gunoi conforma de la Mofleni, de langa Craiova. In ceea ce priveste proiectul de la Sopot, Prefectura Dolj a redirectionat cererile pentru sustinerea acordului de mediu spre a fi analizate“, a spus prefectul de Dolj.

spot_img

Ultimele știri