Gazeta de Sud: Drum inundat in Pielesti

Drumul judetean DJ 641 a fost din nou inundat joi seara, in comuna doljeana Pielesti, impunand devierea circulatiei pe rute ocolitoare.

Apele paraului Teslui s-au umflat si au acoperit din nou carosabilul in zona de subtraversare a pasarelei de cale ferata din satul Parsani al comunei doljene Pielesti.

Debitul sporit al Tesluiului se datora precipitatiilor din ultima vreme si topirii zapezii, iar tuburile prin care apa trece pe sub sosea s-au dovedit din nou subdimensionate.

Ca atare, incepand cu ora 22.00, apa ce acoperea soseaua atinsese 50 cm pe o portiune de drum de circa 20 m.

„Conducerea Directiei Apelor Jiu Craiova impreuna cu agentii Postului de Politie Pielesti au decis restrictionarea circulatiei pe DJ 641, deviind vehiculele pe o ruta ocolitoare pana la revenirea situatiei la normal“, a precizat Camelia Barbutu, purtator de cuvant al Directiei Apelor Jiu Craiova.

Masinile grele au fost indrumate catre drumul comunal DC 87, care iese in soseaua europeana E 574, iar traficul usor a fost deviat pe strada Vidin din Pielesti.

Jiul si afluentii, in usoara crestere

De joi dimineata, de la ora 7.00, si pana vineri la aceeasi ora, nivelul apelor Jiului a crescut la unele statii si a scazut la altele.

Astfel, la statia hidrologica Filiasi, apa crescuse de joi si pana vineri cu 28 cm, la Racari s-a inregistrat o crestere de 20 cm, la Podari crescuse cu 16 cm, in timp ce la Zaval scazuse cu 5 cm. In toate cazurile, insa, nivelul apelor Jiului s-a situat in permanenta sub cotele de aparare.

Pe afluentii raului, nivelul apelor a crescut in acelasi interval cu 1 pana la 22 cm, fara a atinge insa cotele de aparare. Si in urmatoarele zile, potrivit prognozei elaborate de Directia Apelor Jiu, nivelurile si debitele afluentilor Jiului vor fi intr-o usoara crestere, ca efect combinat al precipitatiilor si topirii zapezilor.

Nivelul Dunarii ramane constant

Joi, debitul Dunarii la Bazias, la intrarea in tara, a fost stationar, avand valoarea de 9.900 mc/s, dublul mediei multianuale a lunii ianuarie (4.950 mc/s). Vineri, debitul a crescut spre 10.000 mc/s.

In judetul Dolj, la statia hidrologica Bechet s-a inregistrat o depasire cu 11 cm a cotei de atentie, pentru ca vineri nivelul apei fluviului sa scada sub aceasta. Vineri dimineata, la ora 7.00, nivelul apei in porturile Calafat si Bechet se situa sub cota de atentie si era in scadere.

Hidrologii prognozeaza pentru acest weekend un debit al Dunarii de circa 10.000 mc/s la intrarea in tara. Abia de luni se preconizeaza o scadere a debitului spre 9.500 mc/s. Se mentin avertizarea hidrologica si codul galben pe Dunare, in sectorul Gruia – Corabia (judetele Mehedinti, Dolj, Olt), instituit de pe 4 ianuarie, ora 6.00, si pana pe 11 ianuarie, ora 6.00.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri