Gazeta de Sud: 835 de hectare de teren, inundate in Dolj

Apele revarsate ale Dunarii au inundat 685 de hectare de pasune si 150 de hectare de padure in judetul Dolj, potrivit unui raport intocmit ieri de prefectura. Terenurile cu pricina sunt situate in lunca inundabila a Dunarii, in zona municipiului Calafat si a comunelor Desa si Poiana Mare.

„Noi am comunicat ca inundate 685 de hectare de pasune si 150 de hectare de padure, toate terenurile fiind intre malul Dunarii si taluzul digului. Printr-un ordin al prefectului, s-a constituit o echipa mixta care inspecteaza digurile de la Dunare. Ca urmare a cresterii nivelului apelor, a crescut si nivelul panzei freatice, astfel incat acum se pompeaza apa din incintele indiguite dincolo de dig. Toate statiile de pompare sunt functionale si, cu mici exceptii, nu avem probleme deosebite“, a declarat prefectul de Dolj, Eugen Georgescu.

Potrivit reprezentantului guvernului in teritoriu, s-au inregistrat probleme in zona Bechet, unde soseaua de acces a vehiculelor de marfa catre bac a fost inundata pe o portiune de aproximativ cinci metri. Echipa mixta de inspectie, alcatuita din reprezentantii Directiei Apelor Jiu, ANIF, ISU Oltenia si Inspectoratului de Stat in Constructii, a inspectat pana in prezent, alaturi de politia de frontiera, zona de dig pana in dreptul comunei Rast, urmand ca in zilele urmatoare sa verifice zona dintre Rast si gura de varsare a raului Jiu in Dunare.

Nivelul apelor nu este inca ingrijorator, spun reprezentantii administratiei locale. „Deocamdata suntem la cod galben, care situeaza nivelul apei in prima treime a inaltimii digului. Codul rosu se instituie cand apa ajunge la jumatatea digului, iar de acolo mai avem un metru, un metru si jumatate pana la coronamentul digului“, a mai spus prefectul Georgescu. Acesta a adaugat ca, in situatia in care nivelul apei va urca pana in punctul in care poate trece de digul de protectie, administratiile locale au pregatit saci cu nisip.

„Avem 15.000 de saci cu nisip la Calafat, 15.000 de saci la Dabuleni si o rezerva de 5-6.000 de saci la Bailesti, ce poate fi orientata acolo unde va fi nevoie. Deocamdata, nu suntem in situatia de a-i folosi“, a declarat Georgescu.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri