Ford Fiesta a fost declarat castigator al competitiei VIP Eco Challenge datorita consumului sau redus de cardurant, anunta un comunica
Concursul reprezinta o initiativa a Asociatiei Presei Auto din Romania si are ca scop promovarea actiunilor automobilistice ecologice, pentru un impact minim asupra mediului inconjurator.
In cadrul evenimentului, noua vedete autohtone s-au intrunit pentru a testa finalistele concursului APAR „Masina Anului 2010 in Romania”.
Pentru ca modelele auto implicate in concurs apartin unor clase diferite si, implicit, au motoare cu capacitate cilindrica distincta, evaluarea obiectiva a constat in determinarea consumului mediu de combustibil, raportat la cilindreea motorului. Testele s-au desfasurat intr-o zona intens circulata a capitalei, pe un traseu de aproximativ 10 kilometri.
La bordul autoturismului Ford Fiesta, echipat cu motor diesel de 1,4 litri, s-a aflat actrita Monica Davidescu, care a determinat un consum real in traficul urban de 6,5 l/100 km. Valoarea raportata la litrul de cilindree a motorului – 4,646 – a adus modelului Ford Fiesta si cel de-al doilea trofeu, pentru cel mai mic consum unitar de motorina.
Competitorii VIP Eco Challenge surclasati de modelul Ford Fiesta au fost: Chevrolet Cruze, Hyundai i20, Mazda 3, Opel Astra, Peugeot 206 plus, Renault Fluence, Toyota Avensis si Volkswagen Polo.
”Eu am fost o eleva foarte buna. Asa ca am ascultat cu mare atentie lectia de eco-driving pe care ne-a oferit-o organizatorul APAR si am procedat intocmai”, a declarat Monica Davidescu.
Alte vedete care au onorat cu prezenta concursul APAR au fost Octavian Bellu, Mihai Cioceanu, Mihai Constantinescu, Anamaria Ferentz, Iuliana Marciuc, Ivan Patzaichin, Aurelian Temisan si Gheorghe Turda.
„Reducerea consumului de combustibil si a emisiilor de noxe este un deziderat al clientilor nostri, iar noul model Ford Fiesta este o alegere obligatorie pentru soferii carora le pasa de mediu. Ne face placere sa descoperim interesul unor vedete renumite pentru aspectele ecologice ale lumii auto”, a declarat Gabriel Bondarenco, director general al importatorului Ford.
Principalele elemente tehnice care au inlesnit victoria Ford Fiesta le reprezinta sistemul de injectie common-rail prezent pe toate motoarele Ford Duratorq TDCi si sistemul EPAS (servodirectie asistata electric) al noului model.
Acestea au ca rol reducerea consumului de combustibil si emisiilor de noxe, pastrand excelenta reactie de raspuns caracteristica modelelor Ford. Sistemul EPAS furnizeaza o reducere notabila a consumului de combustibil prin activare strict in conditii de solicitare a servodirectiei.
Noul model Fiesta pune la dispozitia clientilor sai doua motoare diesel – 1,4 litri TDCi 68 CP si 1,6 litri TDCi 90 CP, ambele oferind un consum de combustibil in regim mixt in valoare de 4,2 litri la suta de kilometri si emisii CO2 de numai 110 g/km. Cifrele denota o imbunatatire a consumului, comparativ cu modelul Fiesta anterior, in valoare de 6,7% pentru motorul de 1,4 litri si de 4,6% pentru motorul de 1,6 litri.
In termeni reali, aceasta imbunatatire reprezinta economisirea a aproximativ 45 litri de combustibil la distanta medie condusa intr-un an (15.000 kilometri) pentru motorizarea TDCi de 1,4 litri, sau un rezervor de combustibil salvat de fiecare client anual.
Foto: Romcar