Evenimentul Zilei: Bani putini din centralele eoliene

Cel mai mare proiect eolian de pe plan local, dezvoltat de grupul ceh CEZ, va aduce Romaniei beneficii de aproximativ 300 de milioane de euro.

Daca Oltenia este celebra pentru carbune, zona Prahovei pentru petrol si gaze, Dobrogea se poate lauda cu altceva: vantul prielnic. Dovada sta faptul ca in judetul Constanta se lucreaza acum la instalarea celui mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, de 600 MW, apartinand grupului ceh CEZ.

Alti aproximativ 2.000 MW asteapta insa sa intre in bataia vantului in Romania in urmatorii ani. Cat castigam, insa, pe plan local din aceasta industrie? Prima parte a proiectului grupului ceh, insemnand montarea a 139 de turbine (347,5 MW), ar trebui finalizata in primavara acestui an, iar pana acum au fost instalate 40. Daca lucrurile merg cum trebuie, toate cele 240 de turbine cat va avea ferma se vor invarti, in 2011, in localitatile Fantanele si Cogealac.

Investitia totala se ridica la 1,1 miliarde de euro, iar circa 30% din aceasta suma va intra in economia romaneasca, potrivit lui Martin Pacovsky, director operational al CEZ Romania.

„Estimam ca ce ramane in economia romaneasca, fie prin salarii, fie prin materialele pe care le cumparam sau alte servicii, se ridica la aproximativ 30% din valoarea proiectului. Brut, circa 300 de milioane de euro raman in tara. Restul sunt mai mult sau mai putin turbinele, care sunt produse in afara Romaniei”, a declarat pentru EVZ oficialul CEZ.

Turbinele eoliene, furnizate de General Electric, sunt asamblate in Germania, in cea mai mare parte, si in Spania. Ajung in Portul Midia, de unde, pentru transportarea fiecareia, sunt necesare 10-12 camioane. Cum Romania nu este implicata in industria productiei de echipamente pentru turbine, locurile de munca semnificative sunt asigurate in timpul construtiei parcului, programate sa dureze trei ani, cand pe teren lucreaza peste 500 de oameni.

Pentru realizarea parcului, grupul ceh lucreaza direct cu doua firme romanesti: constructia va fi realizata de Viarom, parte a Eurovia Franta, iar lucrarile electrice vor fi executate de EnergoBit.

Forta locala de munca, necalificata

Din Fantanele au putut angaja doar forta de munca necalificata, folosita in general pentru paza. In comuna dobrogeana, cehii mai spun ca vor construi drumuri, sisteme de alimentare cu apa, vor ajuta primaria sa isi puna la punct un sistem de management al deseurilor. In plus, unii isi fac cumparaturile in zona.

„Au deschis chiar si un club de noapte datorita muncitorilor nostri din Fantanele… Este un loc foarte izolat. Daca ai 500 de oameni la site, nu pot calatori zilnic pana la Constanta”, adauga oficialul CEZ. Localnicii mai castiga bani si din inchirierea terenurilor pe 30 ani, insumand circa 600 de hectare.

Primarul din Fantanele, Gheorghe Popescu, ne-a declarat ca pana acum nu s-a simtit in comuna un impact economic deosebit al investitiei cehilor de la CEZ. Banii din autorizatia de constructie au mers la consiliul judetean (1% din valoarea proiectului). „Inca nu au dat in folosinta parcul eolian. Asteptam sa vedem ce bonusuri o sa ne dea atunci – la utilitati, energie pentru iluminatul public…”, spune primarul.

Brand de tara „verde”

Directorul din cadrul CEZ Romania spune ca foarte importanta este si partea de imagine a acestui proiect. „Sunteti unul dintre statele europene care au un procent mare de energie verde – hidro, acum eoliana. As paria mult pe aceasta imagine. Cred ca, daca guvernul va vrea, acest lucru ar putea deveni o poveste de supersucces. Si ar putea atrage investitori”, a spus oficialul. El a adaugat ca CEZ tatoneaza si posibile investitii in productia de energie fotovoltaica.

LIPSA DE STRATEGIE

Slabi la capitolul „Industrie”

* Potrivit Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana (AREE), in 2010 vor fi instalati in Romania 500 megawati (MW) eolieni, fata de circa 14 MW cat avem acum.

* Pana in 2012 vom avea 1.300 MW, insemnand jumatate din puterea maxima in eolian ce poate fi preluata in retea. Cereri exista insa pentru 22.800 MW, potrivit Transelectrica.

Totusi, productie de componente pentru turbine eoliene nu exista in Romania. Un studiu al Asociatiei Europene pentru Energie Eoliana arata ca, la nivelul UE, companiile din acest sector aveau angajate, la inceputul lui 2009, 108.600 de persoane. Circa 80% din aceste locuri de munca erau in Spania, Danemarca si Germania, tari care, de altfel, au impreuna 70% din capacitatea instalata in eolian.

In Romania, „de regula, la fiecare MW instalat lucreaza 1,5 persoane, reiese in urma unui calcul facut de noi. Cele mai multe locuri de munca sunt create pentru executarea drumurilor pietruite si a fundatiilor”, ne-a spus Dana Duica, director executiv al AREE.

spot_img

Ultimele știri