Estimările actuale arată că peste un miliard de oameni trăiesc în cartierele sărace sau mahalalele orașelor, spune Joan Clos, director executiv al Programului Națiunilor Unite pentru Așezări Umane (UN-Habitat). La o populație de 7,2 miliarde, asta înseamnă că un om din 7 trăiește în cele mai precare condiții. De asemenea, 273 de copii se nasc în fiecare minut, iar 39 dintre aceștia vor ajunge să trăiască în cele mai grele condiții la marginea marilor orașe, făra condiții elementare de igienă, sănătate și educație.
În fiecare an, în prima zi de luni din octombrie reflectăm la starea așezărilor omenești și la ceea ce ne dorim pentru orașele noastre să arate în viitor. În acest an, Organizația Națiunilor Unite a ales să mute lumina reflectoarelor pe cei care locuiesc sau au locuit în așezări improvizate la marginea orașelor pentru a asculta <<vocile din mahalale>>”, a spus Joan Clos.
Acesta a precizat că obiectivul imediat al UN-Habitat este acela de a crește gradul de conștientizare a condițiilor de viață din unele zone ale planetei care sunt aglomerate, cu locuințe inadecvate, fără apă curentă, fără canalizarea și fără o infrastructură rutieră adecvată care să permită locuitorilor accesul la serviciile de transport public și de urgență.
Ca parte a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, lumea s-a angajat să îmbunătățească viețile a 100 de milioane de locuitori ai cartierelor sărace până în anul 2020.
Joan Clos
Am depășit acest obiectiv de peste două ori până în 2010. Cu toate acestea, cu urbanizarea în creștere, numărul de persoane născute sau care se muta în acest zone este de asemenea în creștere, iar numărul total de oameni care trăiesc în mahalale continuă să crească. Estimările susțin că există deja un miliard de oameni care trăiesc în mahalale. Oamenii din cartierele sărace sunt, de asemenea, afectași în mod disproportionat de schimbările climatice. Casele construite precar, pe pante sau pe alte clădiri, cu materiale de proastă calitate, sunt vulnerabile în fața alunecărilor de teren, inundațiilor și cutremurelor”, a mai spus Clos.
Mahalale sunt o manifestare de urbanizare necontrolată
Se fac eforturi mari pentru a îmbunătăți multe mahalale din întreaga lume. Dar mahalale sunt o manifestare de urbanizare necontrolată.
În timp ce ne continuăm eforturile pentru îmbunătățirea mahalalelor existente, avem nevoie urgent să ne concentrăm eforturile asupra planificării urbane solide și furnizarea de condiții de siguranță pentru locuințe, la prețuri accesibile, care este adecvat și suficient pentru nevoile tot mai mari ale cetățenilor noștri”, a mai spus directorul executive UN-Habitat.
În 2016, Conferința Națiunilor Unite privind Locuințele și Dezvoltarea Urbană Durabilă – Habitat III va stabili o nouă agendă urbană.
6 octombrie 2014, Ziua Mondială a Habitatului
În 2014, Ziua Mondială a Habitatului se sărbătorește la 6 octombrie.
În fiecare an, din 1985, când a fost desemnată, la San Francisco, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Ziua Mondială a Habitatului se sărbătorește, în orașele din întreaga lume, în prima zi de luni a lunii octombrie. A fost sărbătorită prima dată la 6 octombrie 1986.
Scopul marcării Zilei Mondiale Habitat este de a reflecta cu privire la starea în care se află orașele noastre și dreptul fundamental al fiecărui om de a avea un adăpost adecvat. În același timp, această zi este destinată pentru a ne reaminti că toți locuitorii planetei purtăm responsabilitatea pentru cum vor arăta în viitor orașelor noastre.
Ziua Mondială a Habitatului reflectă necesitatea armonizării așezărilor umane cu mediul natural, pornind de la considerația că Pământul nu este doar habitatul oamenilor, ci și al tuturor celorlalte vietăți.
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. Afla mai mult
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.
Cookie-urile necesare ajută la a face un site utilizabil prin activarea funcţiilor de bază, precum navigarea în pagină şi accesul la zonele securizate de pe site. Site-ul nu poate funcţiona corespunzător fără aceste cookie-uri.
Cookie
Duration
Description
cookielawinfo-checkbox-analytics
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics".
cookielawinfo-checkbox-functional
11 months
The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional".
cookielawinfo-checkbox-necessary
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary".
cookielawinfo-checkbox-others
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other.
cookielawinfo-checkbox-performance
11 months
This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance".
functionality_storage
11 months
personalization_storage
11 months
security_storage
11 months
viewed_cookie_policy
11 months
The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data.
Aceste cookie-uri vă asigură o experienţă îmbunătăţită şi mult mai uşoară, deoarece au funcţionalităţi precum stocarea preferinţelor dvs. în legătură cu ce informaţii doriţi să primiţi.
Cookie-urile de statistică îi ajută pe proprietarii unui site să înţeleagă modul în care vizitatorii interacţionează cu site-urile prin colectarea şi raportarea informaţiilor în mod anonim.
Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a-i urmări pe utilizatori de la un site la altul. Intenţia este de a afişa anunţuri relevante şi antrenante pentru utilizatorii individuali, aşadar ele sunt mai valoroase pentru agenţiile de puiblicitate şi părţile terţe care se ocupă de publicitate.