Peste 65% din padurile virgine ale Europei se gasesc in Romania

Peste 65% din padurile virgine ale Europei se gasesc in Romania, a declarat, joi, Rovana Plumb in cadrul unui Forum desfasurat la Palatul Parlamentului. Aceasta s-a referit astfel la o afirmatie a printului Charles de Wales al Marii Britanii conform careia Romania pierde 3 hectare de padure virgina pe ora iar jumatate din acest fenomen se petrece in zone care ar trebui sa fie protejate.

Din punct de vedere al protejarii mediului si al protejarii in special a padurilor, Romania e prima tara din regiunea eco-carpatica ce a promovat un ordin de ministru, semnat de mine anul trecut impreuna cu organizatia neguvernamentala WWF, prin care am stabilit clar care sunt criteriile si indicatorii pe care trebuie sa ii folosim si urmarim la protejarea padurilor virgine si cvasivirgine iar modelul nostru sper sa fie urmarit si de celelalte state membre in care se mai afla inca o suprafata de paduri virgine si cvasivirgine. Practic, din 322.000 de hectare de paduri virgine la nivelul UE, 210.000 de hectare se afla in Romania. De aceea am initiat acest ordin, astfel incat pana la sfarsitul anului viitor sa avem la nivelul Romaniei un catalog national privind padurile virgine si cvasivirgine, dar si masurile necesare pentru ca acestea sa fie protejate”, a afirmat Rovana Plumb, citata de Agerpres.

Potrivit ministrului Mediului, din suprafata de 210.000 de hectare de paduri virgine si cvasivirgine din Romania, doar 18% sunt protejate, adica se afla in zona de administrare a Regiei Nationale a Padurilor — Romsilva si a Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, prin directia de biodiversitate, cu referire la parcurile si rezervatiile naturale.

Restul de 80% in momentul de fata nu sunt protejate. O prima masura pe care o avem de realizat este cartografierea. Fara a avea aceasta cartografiere nu putem sa luam masurile efective pe zona cu particularitatile ei specifice astfel incat padurea sa fie protejata. E o solutie sa transferam aceasta zona in parcuri si rezervatii? Atat timp cat din toata suprafata Europei cea mai mare suprafata de paduri virgine se afla in Romania, avem in vedere si acest lucru, dar in acelasi timp trebuie sa ne gandim si la o dezvoltare sustenabila a zonei, pentru ca acolo unde avem paduri virgine avem si comunitati, avem oameni care traiesc zi de zi in acele zone. Cred ca o directie strategica de dezvoltare sustenabila o reprezinta ecoturismul in aceasta zona a padurilor virgine”, a mai spus Rovana Plumb.

Printul Charles a sustinut intr-un mesaj transmis miercuri seara la lansarea partii a treia a documentarului “Wild Carpathia” ca Romania pierde 3 hectare de padure virgina pe ora iar jumatate din acest fenomen se petrece in zone care ar trebui sa fie protejate.

Imi pare rau ca nu pot fi alaturi de dumneavoastra in aceasta seara la Bucuresti, dar sunt alaturi cu spiritul in sprijinirea unei cauze care este aproape de spiritul meu. Spun frumusete neatinsa, dar din pacate lucrul aceasta este pe cale sa se piarda. Se estimeaza ca Romania pierde 3 hectare de padure virgina pe ora. Mai trist este ca aceasta se intampla in zone care ar trebui protejate. Romania este unul dintre putinele locuri in care mai exista intinderi uriase de paduri virgine. Aceste paduri sunt o adevarate sarbatoare a biodiversitatii. Ele gazduiesc o treime din populatia Europei in ceea ce priveste ursii bruni, lupii si rasii. Aceasta face din Carpatii romanesti o comoara nepretuita pe un continent care demult si-a pierdut astfel de comori salbatice. Ceea ce dumneavoastra aveti aici in Romania a devenit de o raritate extrema. Padurile infloritoare pot fi inlocuite insa cu peisajele mohorate pe care le vedem in ultimul timp in multe locuri din Europa”, a transmis printul Charles in mesajul sau.

spot_img

Ultimele știri