Peste 1.900 de localitati, vulnerabile la poluarea cu nitrati

Potrivit Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice (MMSC), care a incheiat cea de-a 5-a etapa a Campaniei  de sensibilizare si constientizare publica din cadrul proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”, in Romania, peste 1.900 de localitati sunt vulnerabile la poluarea cu nitrati.

Campania MMSC s-au derulat in perioadele 9 – 27 iunie si 30 august- 19 septembrie 2013 in 87 de commune si peste 2500 de cetateni au participat la seminariile sustinute de expertii de mediu, se arata intr-un comunicat al ministerului.

Prin aceste actiuni se doreste imbunatatirea practicilor si comportamentelor individuale, de familie si institutionale in zonele rurale din Romania (in special in comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitrati), in ceea ce priveste gestionarea gunoiului de grajd si a deseurilor menajere, precum si combaterea poluarii cu nutrienti a apelor si solului si crearea premizelor pentru o agricultura durabila”, potrivit Ministerului Mediului.

S-a demonstrat ca apa din majoritatea fantanilor inspectate are o concentratie de nitrati mai mare decat limita normala admisa. Aceasta sursa de poluare provine din depozitarea haotica a gunoiului de grajd si a latrinelor neimpermeabilizate din gospodariile oamenilor.

Cantitatile peste limitele admise, a nitratilor in apa de baut, conduc la blocarea oxigenului din sange, ceea ce afecteaza capacitatea respiratorie. Afectiunea se numeste methemoglobinemie, sau “boala albastra” si este deosebit de periculoasa pentru sugari, putand provoca moartea. In plus, nitratii din apa pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculina. Limita sanitara maxima admisa pentru nitrati in apa potabila este de 50 mg/litru, la fel ca in Uniunea Europeana”, se arata in comunicat.

Pe termen lung, obiectivul acestei campanii este imbunatatirea calitatii vietii prin practicarea agriculturii ecologice, impadurirea terenurilor improprii agriculturii si crearea de perdele forestiere de protectie.

Aceste masuri elimina riscul imbolnavirii cauzate de consumul de apa contaminata si promoveaza utilizarea eficienta a gunoiului de grajd care, in acest mod, nu va mai fi un factor poluant.

spot_img

Ultimele știri