Pescuitul australian este amenintat de schimbarile climatice

Schimbarile climatice ameninta industria pescuitului de 1,6 miliarde de dolari din Australia, dar creaza noi oportunitati pe masura ce speciile marine tropicale se indreapta spre sud odata cu cresterea temperaturilor, informeaza Reuters.

Schimbarile in temperatura apei, ale curentilor, vanturilor, precipitatiilor, nivelurilor apei si evenimentele meteo extreme ameninta numarul stocurilor de peste, arata un raport al Commonwealth Scientific & Industrial Research Organization (CSIRO).

„Pescuitul din sud-est va fi cel mai afectat de schimbarile de temperatura a apei, pescuitul nordic de catre schimbarile de precipitatii, iar pescuitul vestic de catre schimbarile curentilor”, se arata in raport.

Industria de somon din insula sudica Tasmania ar putea fi cel mai grav lovita avand in vedere ca somonul se afla deja la limita sa termala. Pana in 2030, se asteapta ca temperatura apei de suprafata sa creasca cu intre 0,6 si 0,9 grade, iar de-a lungul coastei de nord a Australiei cu intre 0,3 si 0,6 grade.

De asemenea, albirea coralilor ca rezultat al cresterii temperaturii apei poate avea efecte asupra speciilor relationate de recife.

„Acest raport ne aminteste din nou ca schimbarile climatice au costuri, nu doar in ce priveste stilul nostru de viata, ci si costuri economice care afecteaza industriile si comunitatile noastre”, a declarat ministrul australian al Mediului Penny Wong.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri