Pescari ramasi fara permise, dupa o captura de sturioni

Doi pescari tulceni risca sa ramana fara permise de pescuit dupa ce au capturat patru exemplare de sturion subdimensionate.

Inspectorul-sef al filialei teritoriale a Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA), Neculai Ionascu, a declarat luni ca cei doi pescari, din localitatea Chilia Veche, au fost surprinsi cu sturionii chiar in apropierea localitatii.

"Cei doi tulceni au capturat un morun si trei pastrugi subdimensionate iar noi am inceput deja demersurile conform Ordonantei nr. 23 din 2008, ei riscand sa ramana fara permise de pescuit timp de trei ani", a declarat Neculai Ionascu.

In ultimele doua zile jandarmii tulceni au ridicat in vederea confiscarii 800 de metri de plasa monofilament, in urma unui control efectuat pe raza localitatii Lunca, impotriva detinatorilor acestora intocmindu-se actele premergatoare urmaririi penale pentru savarsirea infractiunii de braconaj.

spot_img

Ultimele știri