Cel mai mare producator de perne din Statele Unite, Hollander Home Fashions, vrea sa ajunga la un nivel de poluare zero pana in 2010, informeaza Greenbiz. Hollander dezvolta programul de marketing verde deja de 18 luni, iar strategia sa este de a reduce cantitatea de deseuri nereciclabile pana la 0.
„Ne-am uitat la tot ce aruncam si ne vom ocupa intai de lucrurile mari”, a declarat Ron Capranos, vice-presedinte pe sectiunea de productie si seful politicii de sustenabilitate a companiei.
Compania cumpara anual milioane de kilograme de fibre din care peste 120.000 de kilograme de fibre, folosite la impachetari, sunt adunate in gropi de gunoi ecologice. Restul de deseuri sunt revandute reciclatorilor.
Aceasta initiativa nu este fara dificultati. Potrivit lui Ron Capranos, piata este saraca in reciclatori, mai ales care sa si plateasca pentru materialul pe care il primesc.
Hollander mai recicleaza carton ondulat, sticle, hartie, ulei de masina, produse electronice uzate si palete de lemn.
„Facem un efort la toate nivelurile pentru a reduce la maximum cantitatea de deseuri care ajung in gropile de gunoi”, a mai adaugat Copranos.
In plus de reducerea deseurilor, Hollander mai integreaza fibre din sticle de plastic reciclate in fabricarea pernelor, unele dintre ele fiind 80% din material reciclabil. Compania estimeaza ca foloseste astfel 550.000 de kilograme de sticle de plastic anual.
In parteneriat cu Corporatia Americana a Impachetarii, Hollander va folosi cu 400.000 de metri patrati mai putin carton ondulat pentru impachetare si va reduce astfel spatiul necesar transportarii cu 220.000 de metri patrati.
Hollander vinde anual peste 35 de milioane de perne.