Performanta financiara a companiilor poate creste, daca acestea se implica in proiecte de mediu

Performanta financiara a companiilor din Romania se poate imbunatati, daca acestea se implica in politici si programe de protectie a mediului, a declarat, marti, Teia Catana, reprezentant al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD), in cadrul celei de-a doua editii a Conferintei Internationale de responsabilitate sociala corporatista – CSR ’07, desfasurata in perioada 22-23 octombrie, la Bucuresti.

„Cei care vor adopta un comportament responsabil fata de mediu si societate vor avea
performante financiare mai bune. In Romania se vor investi aproximativ 58,7 miliarde euro, pana in
2013, prin intermediul Planului national de dezvoltare durabila. Din aceasta suma, aproape 50 la suta
sunt bani publici”, a spus Catana.

Reprezentantul MMDD a amintit ca agentii economici care nu respecta reglementarile UE de
mediu, risca consecinte financiare si legale, sanctiuni care merg pana la pierderea licentelor de operare.
"UE va aborda, din ce in ce mai mult, principiul – poluatorul plateste – si se va merge pana la
boicotarea produselor chiar de catre clienti", a spus aceasta.

Teia Catana a adaugat ca reducerea impactului schimbarilor climatice nu poate ramane numai in sarcina MMDD, acesta avand nevoie de sprijin si din partea altor ministere, cum ar fi cel al Economiei si Finantelor, al Sanatatii, al Agriculturii sau al Educatiei.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri