Eco expeditie pe schiuri in Groenlanda

Ticu Lacatusu, alpinistul roman cu cele mai mari performante, si colegul sau Cornel Coman vor pleca pe 18 aprilie intr-o expeditie in premiera pentru Romania- traversarea pe schiuri a insulei Groenlandei.

Pe langa incercarile dificile prin care alpinistii vor trece pe parcursul celor 600 de kilometri cand vor strabate Groenlanda, cei doi vor efectua si o serie de studii de teren pentru a stabili efectele incalzirii globale asupra ghetarilor si reliefului glaciar.

Alpinistii vor preleva mostre de zapada, care vor fi apoi analizate in laboratoare din Germania. De asemenea, cei doi vor realiza si un documentar, care va fi difuzat in luna decembire pe postul national de televiziune.

“Anul trecut au fost organizate 15 expeditii in Groenlanda si doar doua au fost finalizate. Este un mediu extrem, cu cele mai puternice vanturi de pe Terra, temperaturi foarte scazute. Vrem sa vedem, in primul rand, care sunt efectele incalzirii globale asupra calotei de gheata”, spune Ticu Lacatusu.

Cel mai indraznet proiect al unei echipe de alpinisti romani, Eco-Greenland Romania, si-a propus atingerea a trei obiective: urcarea celui mai inalt varf din Groenlanda, cucerirea unui varf virgin si traversarea completa a Groenlandei. Primele doua obiective au fost atinse in cadrul primei etape a proiectului, derulata in 2009. Etapa a treia, cea mai provocatoare, urmanad sa se finalizeze la incepului lunii iunie, daca nu apar probleme.

Alpinistii marturisesc ca pregatirea fizica pentru acesta expeditie au acumulat-o de-a lungul vietii, dar nu numai asta conteaza ci si cea psihica. “Sa ai in fata ta doar un ocean alb de gheata este foarte greu si oricand poti ceda. Noi am facut alpinism pana acum si suntem obisnuiti sa privim in sus, va fi o provocare foarte mare si pentru noi”, spun alpinistii. Cei doi si-au propus sa pargunga in medie 20 de kilometri pe zi, iar traversarea se va face de la est la vest.

“Efectele incalzirii globale sunt evidente. Ghetarul din Kilimanjaro s-a redus la jumatate, iar in 15 ani de alpinism am vazut cum toate varfurile albe ale lumii au fost afectate. Ramane sa vedem care este situatia si in Groenlanda”, spune Lacatusu.

Text de Loredana Pana

spot_img

Ultimele știri