La nivelul UE, suntem "depasiti" doar de bulgari, care n-au reciclat nimic. Cantitatea medie de deseuri municipale generate de romani a fost in 2008 una dintre cele mai mici din Uniunea Europeana, insa Romania s-a clasat pe penultimul loc la nivelul blocului comunitar dupa proportia deseurilor care au fost reciclate, a anuntat vineri Eurostat. Potrivit datelor transmise Biroului european de statistica, Romania a reciclat in 2008 numai 1% din totalul deseurilor municipale, restul fiind depozitat in gropile de gunoi. In Bulgaria deseurile municipale nu au fost reciclate deloc, intreaga cantitate – in medie 467 kg/persoana – ajungand in depozitele de gunoi.
La nivelul intregii UE, 40% din cantitatea medie de deseuri generate, de peste jumatate de tona de persoana, a fost depusa la gropile de gunoi, 20% a fost incinerata, 23% reciclata, iar 17% a ajuns in composturi. Compostarea deseurilor reprezinta tratamentul materiilor biodegradabile, potrivit Eurostat.
Cantitatea medie de deseuri municipale generate in UE a ramas aproape neschimbata fata de 2008, respectiv 524 kg/persoana fata de 525 kg/persoana. Cele mai mici cantitati de deseuri au fost generate in Cehia (306 kg/persoana), Polonia (320), Slovacia (328), Letonia (331) si Romania (382 kg/persoana). In schimb, cele mai mari cantitati de deseuri municipale au fost inregistrate in Danemarca (802 kg/persoana), Irlanda (733) si Cipru (770).
Tarile care au recurs cel mai mult la reciclare sunt Germania (48%) din cantitatea de deseuri generata, Belgia si Suedia, cu cate 35% fiecare. Compostul a fost folosit cel mai mult de Austria, pentru 40% din cantitatea de deseuri municipale, precum si de Italia, pentru 34%. Danemarca a recurs cel mai mult la incinerarea deseurilor municipale, respectiv 54% din total, urmata de Suedia, 49%, si Olanda, 39%.
Anul trecut, Comisia Europeana a aprobat primul proiect de management integrat al deseurilor din Romania, de 36 milioane euro, din care aproape 75% este finantat din fonduri europene. Conform datelor transmise la jumatatea anului trecut de Ministerul Mediului, Romania va primi de la Comisia Europeana, prin Programul Operational Sectorial "Mediu", 1,17 miliarde euro in perioada 2007-2013 pentru proiecte vizand managementul integrat al deseurilor.
Proiectele trebuie sa demonstreze o abordare integrata a acestui domeniu, propunand investitii in achizitionarea de containere pentru colectarea selectiva, facilitati de transport, sortare, compostare si reciclare, construirea de depozite de deseuri la standarde europene, inchiderea depozitelor vechi, neconforme. Tot atunci, Ministerul Mediului anunta ca va coordona pregatirea a 30 de proiecte de management integrat al deseurilor, care vor absorbi in totalitate suma alocata. Beneficiarii proiectelor sunt Consiliile Judetene.