Curentul: Siberia „s-a mutat“ in Romania

Gerul „extrem“ a pus stapanire pe tara noastra. De codurile galbene si portocalii au scapat doar judetele Satu Mare, Salaj, Bihor, Arad, Timis si Caras-Severin. Dar aceasta nu inseamna ca aici nu este frig. S-ar putea spune doar ca in cele sase judete temperaturile sunt suportabile fata de restul teritoriului Romaniei.

Pana miercuri, la ora 8.00, in estul, sudul si centrul tarii este in vigoare un cod galben de ger, temperaturile nocturne fiind cuprinse intre minus 25 si minus 15 grade Celsius. Ieri, meteorologii au mai venit cu o informatie care nu a facut altceva decat sa le „inghete sangele in vene“ si mai rau romanilor. Administratia Nationala de Meteorologie a emis cod portocaliu de ger pentru judetele Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Brasov, Harghita si Covasna. Astfel, in aceste zone, indeosebi in cursul noptii, se vor inregistra temperaturi extreme, cu valori minime ce vor cobori sub minus 26 de grade Celsius si chiar minus 31 de grade Celsius.

Problemele care ar putea aparea in teritoriu ca urmare a conditiilor meteo l-au determinat pe premierul Emil Boc sa organizeze o videoconferinta cu prefectii. Acesta a precizat ca, in primul rand, trebuie luate masuri pentru salvarea celor ramasi in trafic si a oamenilor strazii.

„Trebuie sa ne intensificam eforturile pentru a preveni in primul rand decesele si problemele legate de accidentele din trafic. Domnilor prefecti, in calitate de presedinti ai comitetelor judetene pentru situatii de urgenta, minimal va solicit doua lucruri. In primul rand, sa aveti o mare atentie cu privire la cei care se afla in trafic si din diverse motive, uneori chiar din inconstienta lor, raman blocati in situatii fara iesire si trebuie sa stea acolo ore in sir in frig, in ger, in vant. Acolo trebuie sa se realizeze interventia dumneavoastra cu mijloacele specifice autoritatii statului si sa ii aduceti in siguranta pe acei oameni. In al doilea rand, trebuie avuta in vedere situatia oamenilor fara adapost, in special din orase. Trebuie gasite acele solutii provizorii pentru a-i pune la adapost in aceasta perioada dificila pe acesti oameni“, a afirmat Boc.

Totodata, acesta a anuntat ca „din nefericire, in 24 de ore am avut patru decese, unul la Bistrita, unul la Bucuresti, unul la Satu-Mare si unul in Prahova“.

Patrulare non-stop a ambulantelor

Referindu-se tot la oamenii strazii, subsecretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a solicitat ca, in perioada cod galben, pe timpul noptii, patrularea de noapte a ambulantelor, a SMURD, sa fie continua:

„Pentru orice om pe care il gasesc in strada sa se opreasca, sa verifice si sa propuna transportul catre un adapost“. Atat premierul Emil Boc, cat si subsecretarul de stat in MS, Raed Arafat, le-a cerut prefectilor sa identifice „locatii“ unde oamenii fara adapost sa fie gazduiti in aceste zile geroase. Si pentru ca tot s-a discutat despre oamenii singuri, fara adapost, premierul Emil Boc a cerut prefectilor, ca in maximum doua saptamani, fiecare judet sa transmita Guvernului, rapoarte care sa cuprinda numarul caminelor existente si capacitatea acestora si locatiile identificate pentru constructia de noi camine pentru batrani: „Guvernul va lansa un program guvernamental pentru constructia de camine destinate batranilor singuri, in parteneriat cu autoritatile locale. In plus, din experienta mea de fost primar al municipiului Cluj-Napoca, oamenii de afaceri accepta sa sponsorizeze astfel de lucrari“.

Decedata in asteptarea ambulantei

Desi premierul Emil Boc a anuntat, la videoconferinta, ca gerul a facut patru victime, numarul acestora creste de la o ora la alta in functie de raportarile din teritoriu. Ieri la pranz, un barbat de aproximativ 60 de ani a fost gasit mort din cauza frigului pe Calea Plevnei din Capitala. Este al doilea caz de deces in Capitala din cauza gerului, dupa ce in urma cu o zi un alt barbat a fost gasit mort, pe un trotuar din sectorul 5. In Bucuresti, mai multi oameni fara adapost au fost internati cu hipotermie si degeraturi.

De altfel, in spitalele bucurestene au fost amenajate 270 de locuri, in saloane speciale, pentru cei adunati de pe strazi. Numai ca oamenii fara adapost refuza sa mearga in spitale sau la adaposturi din teama „de a nu le fi luate hainele sau lucrurile pe care le-au strans“. La adapostul temporar pentru persoanele fara adapost se aflau, ieri, aproximativ 170 de oameni ai strazii.

Cei care nu vor sa stea la adapost, au la dispozitie sapte locuri unde pot bea ceai fierbinte si manca o supa. Si la Ambulanta Bucuresti a crescut numarul solicitarilor indeosebi pentru fracturi ale membrelor, traumatisme craniene, traumatisme abdominale. In judetul Buzau, o femeie de 66 de ani din localitatea Valcelele a murit asteptand ambulanta blocata in zapada, iar alti doi barbati au fost internati la spital cu degeraturi si hipotermie. Pacienta avea afectiuni cardiace, iar ambulanta nu a ajuns la ea, fiind inzapezita pe DN22 Ramnicu Sarat-Braila. O gravida din localitatea ieseana Golaesti a fost internata in stare grava in spital in urma unei tentative de sinucidere prin ingerare de medicamente. Tanara, de 23 de ani, le-a spus medicilor ca a recurs la acest gest din cauza ca nu mai rezista frigului din casa.

Drumuri blocate si localitati izolate

Potrivit unui raport al Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), prezentat la videoconferinta cu prefectii, de catre ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, ieri, erau afectate de temperaturile scazute judetele Buzau, Calarasi, Constanta, Galati, Ialomita, Neamt si Tulcea. In judetul Buzau era inchis DN22, Ramnicu Sarat-Braila, iar in judetul Calarasi era inchisa Autostrada Soarelui, pe tronsonul Drajna-Fetesti.

„In judetul Constanta, zece drumuri judetene sunt blocate, iar in porturile maritime si Constanta Sud fluvial au fost suspendate manevrele. De asemenea, au fost suspendate patru trenuri, pe legaturile Constanta-Tulcea, Mangalia-Constanta. Pe drumurile din judetul Galati se circula cu dificultate, iar in judetul Ialomita sunt opt drumuri judetene blocate. Tot in Ialomita, Autostrada A2 este temporar inchisa cu ruta alternativa pe
DN 3A. In judetul Neamt, localitatile Itresti si David sunt izolate, iar patru drumuri judetene sunt inzapezite. In judetul Tulcea, sase drumuri judetene sunt blocate, iar in judetul Vrancea este inchis DN 23B Maicanesti-Ciorasti, de la km 0 la km 15. De asemenea, in Vrancea, patru drumuri judetene sunt blocate“, a anuntat Blaga. Totodata, sapte localitati din judetul Constanta si una din judetul Ialomita nu aveau energie electrica.

Minus 29,4 grade Celsius, la Miercurea Ciuc

– Cea mai scazuta temperatura a anului, in Romania, s-a inregistrat, ieri dimineata, la Miercurea Ciuc, judetul Harghita, unde mercurul termometrelor a indicat minus 29,4 grade Celsius. Cele mai scazute temperaturi din aceasta iarna, in judetul Brasov, s-au inregistrat la statia meteorologica de la Ghimbav, termometrul inregistrand, duminica dimineata, la ora 9.00, minus 28,5 grade Celsius. In judetul Suceava, cele mai scazute temperaturi s-au inregistrat la Radauti, minus 28 de grade Celsius, si la Siret, Solca si Carlibaba, minus 27 de grade Celsius.

– In perioadele cu temperaturi mai mici de minus 20 de grade Celsius, angajatorii sunt obligati sa ia masuri de protectie a angajatilor care lucreaza in frig, in caz contrar fiind pasibili de amenzi de pana la 2.500 lei.

„Astfel, angajatorii trebuie sa le distribuie salariatilor ceai fierbinte, sa le asigure echipament individual de protectie si sa le acorde pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare“, precizeaza Inspectia Muncii.

– In noaptea de sambata spre duminica, o fetita de cinci ani, din comuna nemteana Stefan cel Mare, a plecat, pe un ger de minus 21 de grade Celsius, sa-si caute mama aflata la o nunta. Micuta a fost gasita si ingrijita pana dimineata de catre un localnic. Mama fetitei a lasat-o pe micuta in grija unei matusi, iar aceasta a dat-o „pe mana“ unei verisoare de 16 ani.

– Un iesean, de 22 de ani, a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a mers 18 kilometri pe jos, la peste minus 20 grade Celsius, incaltat in pantofi subtiri, de vara.

– Oamenii strazii se vor putea incalzi cu supa si ceai in sediile DGASMB din strada Academiei nr. 3-5, sector 3 si strada Salcetului, nr.5, sector 4 si sediile cantinelor sociale din strada Sfaantul Constantin nr. 8, sector 1, Calea Grivitei nr. 216, sector 1, strada Agricultori nr.105, sector 2, Bulevardul Dacia nr.129, sector 2 si Calea Ferentari, nr. 91, Sector 5.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri