Statele europene vor incerca in cursul acestei saptamani sa ajunga la un acord asupra unui ajutor de cateva miliarde de euro pentru tarile sarace, ca ele sa poata lupta impotriva incalzirii climatice. Tarile UE sunt tot mai sceptice in privinta sanselor acestui acord, europenii avand impresia ca s-au pacalit pentru ca sunt singurii care si-au luat deja angajamente de reducere a gazelor cu efect de sera, explica diplomatii.
Franta si alte tari insista ca Europa sa recurga la amenintarea unei taxe pe carbon la frontiere. Ministrii europeni ai finantelor se vor intalni marti la Luxemburg, urmati miercuri de cei ai mediului, pentru un acord final privind un summit al liderilor europeni de la sfarsitul lumii. Ei vor conveni asupra unui ajutor financiar acordat celor mai sarace tari pentru lupta contra incalzirii climei, suma necesara ridicandu-se la 100 miliarde de euro pe an pana in 2020, din care tarile industrializate ar trebui sa acorde intre 22 si 50 de miliarde pe an. Se asteapta ca discutiile cele mai aprige sa fie duse la repartizarea lor, in functie de ponderea tarilor pe criterii de bogatie si poluare.