Hotelul de cinci stele Crowne Plaza, apartinand grupului Ana Hotels, este primul hotel bucurestean care obtine eticheta ecologica europeana pentru serviciile de cazare turistica pe care le ofera, informeaza Agerpres.
In urma analizei documentatiei depuse de catre managementul hotelului, Comisia Nationala pentru Acordarea Etichetei Ecologice – organ consultativ cu rol in evaluarea dosarelor – a propus Ministerului Mediului acordarea acestei certificari pentru serviciile turistice oferite de Crowne Plaza.
Membrii comisiei au constatat ca hotelul indeplineste criteriile obligatorii, precum si alte 25 de criterii optionale, totalizand astfel 46 de puncte, fata de minimul de 16,5 puncte necesar pentru obtinerea acestei certificari.
Toate societatile Ana Holding au certificari ISO pentru obiectul lor de activitate, precum si alte certificari specifice: produsele Ana Pan, de exemplu, sunt fabricate intr-un sistem de siguranta alimentara bazat pe principiile HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points), iar marina Ana Yacht Club este detinatoare a distinctiei Blue Flag.
Foto: wordpress.com