Dintre popoarele latine, mai rapanoase de felul lor decat altele, Romania e intr-adevar cea mai nespalata, insa e o mimoza in comparatie cu vecina ei, Ucraina. Cu toate gunoaiele care o slutesc, si-a pastrat insa sanatatea ecosistemelor rezonabil de intacta.
Spre deosebire de tarile occidentale, in padurile din Romania inca mai exista destule animale salbatice. Gunoaiele n-au cum s-o omoare, spune Peter Lengyel, secretar stiintific al Asociatiei UNESCO Pro Natura, nu-s o problema fundamentala pentru Romania, dar cel putin in zonele rurale o fac de nefrecventat pentru turistii straini:
“Eu am facut mai multe carti in care prezentam aspecte frumoase ale naturii din Romania, iar la o conferinta in Italia, organizata de Consiliul Europei, cand le aratam fotografii cu Maramuresul, de exemplu, o doamna mi-a spus: «Nu-i adevarat ce ne aratati aici, eu am vizitat Maramuresul si e plin de gunoaie, nu e curatenie cum e in pozele dumneavoastra!». Si avea dreptate, eu cand fotografiez incerc sa gasesc unghiuri din care nu se vad gunoaiele, ca in realitate e dezastru, cum sa vina strainii cu copiii acolo?”.
Traditia taraneasca e de vina, cea a aruncatului gunoiului in spatele casei, in capatul satului, la marginea raului sau a padurii, odinioara, cand totul era biodegradabil, metoda fireasca de reciclare si reintegrare a acestuia in natura.
Acum insa, cu sticla si PET-urile intrate in joc, regulile nu se mai aplica. “La viituri ar trebui sa vedeti cum cauciucuri, haine vechi, PET-uri, bidoane, care de regula plutesc la marginea raului, sunt imprastiate pe tufele si copacii de pe mal. E mult si peste puterile autoritatilor locale, care incearca sa faca cate ceva, e greu si ia timp, pana la urma e o chestiune de educatie la nivel national. Cine sa stea sa-l supravegheze si sa-l amendeze pe taran cand il prinde cu gunoiul la rau?”
Problema asta s-a rezolvat in Vest in urma cu zeci de ani, printr-un cumul de forte: educatie si constrangere, spune Gabriel Paun, coordonator de campanii la Asociatia Agent Green: “Popoarele latine sunt in general mai putin preocupate de mediu si sunt mai murdare decat celelalte. Nu suntem campionii mizeriei, nici Italia, Spania sau Portugalia nu exceleaza in curatenie, dar dintre ele intr-adevar suntem codasi. Da, in Olanda, Marea Britanie, Danemarca e curatenie, dar acolo educatia si constrangerea merg mana in mana de zeci de ani. La ei daca arunci o guma pe jos, oamenii nu sunt indiferenti, se opresc si te intreaba: «De ce ai facut asta?»“.
Ne uitam cu ochi dulci la civilizatia Elvetiei, continua Gabriel Paun, dar ceea ce nu stim e ca ei nu mai au ursi de o suta de ani si nici alt soi de fiara salbatica: “Au stabilit prin referendum in 1902 sa dispara. E o rusine cu care trebuie sa traiasca de atunci. Nu mai au nici rasi, nimic. Au urcat cu civilizatia pana in creierii muntilor si au distrus habitatele animalelor”.
Sunt tari cu o curatenie aparenta, spune si Peter Lengyel, chiar daca nu au gunoaie la suprafata, ecosistemele sunt atat de degradate, ca cea mai buna comparatie care-i vine in minte este urmatoarea: “In Romania natura arata ca o fata nespalata, dar plina de viata, la ei e foarte curata, dar moarta. La noi padurile sunt pline de ursi, rasi, cerbi, mistreti, salbaticiuni, plante, insecte, valori naturale, la ei padurile nu mai sunt decat niste plantatii. Nu si-au dat seama la timp ce rol important joaca pradatorii in ecosisteme si le-au distrus de tot, omorandu-le pe toate. Au ras padurile, iar apoi au plantat copaci din alte continente care cresc foarte repede… E valabil in Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda”.
Adevarata noastra problema nu sunt gunoaiele, ci sa nu ne indreptam in aceeasi directie occidentala, adauga Peter Lengyel: “Si la noi au inceput sa se taie versanti intregi, braconajul e fantastic, capra neagra, care a disparut dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, a fost reintrodusa de comunisti si a ajuns la 600 de exemplare, este acum iarasi pe cale de disparitie; mai mult de 90% au disparut din cauza braconajului, populatia de cerbi a scazut dramatic din acelasi motiv, o alta problema este si desecarea zonelor umede, mlastinoase, pentru transformarea lor in terenuri agricole, care nu au insa nici o valoare”.
