Capitala Seul si alte regiuni din Coreea de Sud au inregistrat luni cele mai abundente ninsori din ultimii 70 de ani, de cand au inceput masuratorile, transmite Earth Times.
Serviciul national de meteorologie a anuntat ca 28,5 centimetri de zapada au cazut de luni dimineata pana dupa-masa. Fenomenul a provocat haos in trafic, iar cursele aeriene au fost anulate.
Guvernul a mobilizat 3.500 de muncitori si 1.200 de vehicule pentru a curata strazile. Previziunile meteo arata ca temperaturile vor scadea pana la minus 10 grade pana marti dimineata.
China se confrunta cu o situatie similara dupa ce, duminica, ninsoarea a depasit in volum recordurile din ultimii 60 de ani.
Foto: visitseoul.net