Autoritatile de la Beijing au publicat la sfarsitul acestei saptamani un regulament prin care toate proiectele noi vor trebui sa treaca printr-o evaluare a impactului asupra mediului, incepand cu luna octombrie, potrivit agentiei Xinhua.
Inainte ca orice plan de dezvoltare sa fie aprobat, intreprinzatorul trebuie sa isi evalueze proiectul, astfel incat planurile sale sa nu afecteze mediul. Proiectele dezvoltate la nivel de orase vor fi evaluate de autoritatile locale de mediu, iar evaluarea celor de la nivel rural va fi efectuata de executivul chinez.
Regulamentul acopera toate activitatile de dezvoltare, de la proiecte desfasurate pe pamant in rauri sau oceane, la agricultura, industrie, si sectorul energetic, transport, turism si exploatarea resurselor naturale.