Castigatorii GreenLight si GreenBuilding 2010 economisesc 85% din consumul lor de energie

Comisia Europeana a premiat castigatorii programelor GreenLight si GreenBuilding. Laureatii economisesc pana la 85% din consumul lor de energie.

Aceste premii, lansate de CE in 2000 si, respectiv, 2005, incurajeaza organizatiile publice si private sa isi reduca in mod voluntar consumul de energie.

Unul dintre cei 12 laureati ai editiei din 2010 ai programului GreenLight este consiliul municipal al orasului Dagda din Letonia, care, dupa ce s-a alaturat acestei initiative in 2007, si-a redus cu 85% consumul de energie pentru iluminat.

La categoria GreenBuilding, doua dintre cele mai bune proiecte de renovare, un imobil de birouri din Austria si o scoala gimnaziala din Germania, au economisit peste 80% din energie.

„Felicitam laureatii acestor premii. Indiferent daca fac parte din sectorul public sau privat, ei sunt dovada vie ca organizatiile care investesc si inoveaza in domeniul eficientei energetice pot crea avantaje enorme pentru ele insele, avand totodata o contributie de varf la o Europa mai durabila. Diseminarea acestui tip de bune practici, inclusiv prin intermediul sistemelor de premiere de aceasta natura, va avea un rol determinant in reusita economica si ecologica a strategiei Europa 2020”, au declarat Maire Geoghegan-Quinn, Comisarul european pentru cercetare, inovare si stiinta, si Günther Oettinger, Comisarul european pentru energie.

Participarea Romaniei in proiectul GreenLight

Romania reprezinta un exemplu deosebit al modului in care un numar relativ redus de parteneri poate realiza economii semnificative de energie si, de asemenea, a faptului ca exista un potential important de economisire in domeniul iluminatului public in noile state membre.

Mai exact, 19 parteneri din Romania au aderat la programul GreenLight, incepand cu 2006, ei realizand o economie de 21.9 GWh, respectiv a treia ca marime in ce priveste valorile inregistrate pe stat membru in cadrul programului. Potrivit CE, economiile medii realizate de fiecare partener roman sunt de 1.2 GWh/an, in timp ce economiile relative pentru fiecare dintre parteneri reprezinta 30%.

Majoritatea economiilor au fost inregistrate in sectorul public (20.6 GWh/an, respectiv 94% din totalul economiilor inregistrate in tara). Patru dintre partenerii romani au economisit cate 7.5 GWh/an in cadrul categoriei "Cladiri publice", urmati de alti 6 parteneri care au economisit tot cate 7.5 GWh/an in cadrul categoriei "Iluminat stradal" (vezi Figura 7.7). Cei trei parteneri din cadrul categoriei "Transport public" au economisit cate 5.7 GWh/an.

Camera Deputatilor a realizat economii de energie de aproape 80% (respectiv 4.3 GWh/an), prin intermediul modernizarii sistemului de iluminat al Parlamentului Romaniei.

Nivelul cel mai inalt de economii (respectiv 5.1 GWh/an) a fost inregistrat de compania Metrorex S.A., ce gestioneaza sistemul de transport public de tip metrou din capitala tarii, Bucuresti. Aceste economii s-au tradus printr-o reducere cu 23% a consumului de energie.

Initiativa GreenLight

De la lansarea sa in anul 2000, initiativa GreenLight a atras peste 500 de parteneri din intreaga Europa. Inlocuind vechile sisteme de iluminat cu becuri moderne, economice, si controland utilizarea sistemelor de iluminat, acesti parteneri au realizat economii totale de 241 GWh/an.

GreenBuilding

Initiativa GreenBuilding, lansata in 2005 ca urmare a succesului pe care l-a avut initiativa in domeniul iluminatului, a atras peste 185 de parteneri. Conform estimarilor, cele 286 de cladiri participante economisesc 304 GWh/an energie primara (adica electricitate, gaze naturale si combustibil pentru incalzire), cifra ce corespunde unei economii medii, exprimate in procente, de 41%.

Aceste initiative implica peste 700 de participanti din intreaga Europa, care economisesc circa 545 GWh in fiecare an, adica echivalentul energiei utilizate in acelasi interval de timp de doua orase europene de dimensiuni medii.

spot_img

Ultimele știri