Casa Alba critica scandalul Climategate si face apel la ratiune

Casa Alba a calificat luni drept "imbecila" notiunea potrivit careia dovezile stiintifice cu privire la incalzirea globala au fost compromise, in urma unui scandal privind piratarea unor e-mail-uri apartinand unor cercetatori din Marea Britanie, caz supranumit Climategate, relateaza AFP, citata de Mediafax.

"Cred ca toata lumea stie ceea ce sunt concluziile stiintei (…). Aceasta idee ca stiinta poate crea un scandal este un pic imebecila", a declarat Robert Gibbs, purtatorul de cuvant al presedintelui Barack Obama, dupa o zi de la deschiderea Conferintei de la Copenhaga asupra incalzirii globale.

Mii de e-mail-uri ale unor cercetatori care colaboreaza cu prestigiosul Centru de Cercetare asupra Climei (CRU) din cadrul Universitatii britanice din East Anglia, victima a unei piraterii informatice sau a unor scapari, au fost publicate luna trecuta pe Internet.

Directorul CRU, profesorul Phil Jones, si-a parasit temporar functia, pe timpul unei anchete independente, lansata de Universitate. In unul dintre e-mail-urile sale, acesta ar fi denuntata o "viclenie" privind manipularea unor inregistrari de temperatura, in scopul "disimularii unei scaderi".

Oamenii de stiinta au fost suspectati, in urma acestui scandal, ca ar manipula datele asupra climei utilizate de unii critici ai teoriei potrivit careia incalzirea climei este cauzata de activitatea umana.

Declaratiile lui Gibbs intervin intr-un moment in care presedintele Barack Obama urmeaza sa il primeasca, luni, la Casa Alba, pe fostul vicepresedinte american, democratul Al Gore, devenit un campion al luptei impotriva incalzirii globale.

Aceasta intalnire ar urma sa ii permita lui Obama sa se informeze, in vederea vizitei sale la Conferinta de la Copenhaga, saptamana viitoare.
La 18 decembrie, el va participa la ultimele negocieri cu alti lideri mondiali, care vor incerca sa ajunga la un acord asupra limitarii emisiilor de gaze cu efect de sera, permitand limitarea la 2 grade a cresterii medii a temperaturii la nivel mondial, in raport cu nivelul acesteia din perioada preindustriala.

Foto: newyorksocialdiary.com

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri