Bulgaria va sprijini productia de energie nucleara

Ministrul bulgar al Energiei, Traico Traikov, a confirmat ca tara sa va sprijini la nivel institutional productia de energie nucleara, dar cu respectarea mai multor cerinte de siguranta, relateaza site-ul Novinite.com, citat de Mediafax.

Traikov a facut aceste declaratii la o dezbatere din Parlamentul bulgar pe tema unei noi strategii energetice, la care au participat oficiali guvernamentali si experti din domeniul industrial.

El a subliniat ca este necesara si dezvoltarea unui sistem sigur de tratare a deseurilor nucleare. O prioritate a noului plan energetic guvernamental va fi promovarea productiei de energie regenerabila, a spus Traikov.

El a afirmat ca masurile pe termen scurt de garantare a aprovizionarii cu gaz in Bulgaria trebuie sa includa dezvoltarea de sisteme de gazoducte cu tarile invecinate, negocieri in vederea incheierii de contracte pe termen lung cu Rusia si extinderea capacitatii de stocare a gazului natural. Realizarea diferitelor proiecte depinde de resursele financiare ale tarii, a amintit ministrul.

Traikov a mai precizat ca Bulgaria are ca obiectiv sa atinga procentul de 16% de energie regenerabila pana in 2020.

Foto: descopera.org

spot_img

Ultimele știri