Mozambic, Niger si Zambia vor primi fonduri de la Banca Mondiala pentru implementarea unor proiecte-pilot pentru adaptarea la efectele incalzirii globale, informeaza cop15.dk.
"Mozambic, Niger si Zambia impartasesc riscurile dramatice ale potentialelor pierderi de teren, vieti si bunuri din cauza schimbarilor climatice. Fiecare va primi 50-70 de milioane de dolari americani sub forma de subventii si/sau imprumuturi cu dobanda pentru a ajuta ca riscurile de mediu sa fie incluse in planurile lor de dezvoltare", se arata intr-o declaratie de presa a Bancii Mondiale.
Cele trei tari au fost selectate pentru proiectele pilot ale programului Strategic Climate Fund (SCF). Un alt program, Clean Technology Fund (CTF), prevede investitii in alte trei state africane: in Africa de Sud in proiecte de energie solara, eoliana si eficienta energetica, in Maroc pentru eficientizarea energetica a cladirilor, industriei si transporturilor si in Egipt, mai ales in energie eoliana si reducerea amprentei de carbon a transportului public.
Aceste doua programe alcatuiesc Fondul pentru Investitii Climatice (CIF) al Bancii Mondiale. Ele cumuleaza investitii de 1,1 miliarde de dolari in cele sase tari africane.
Foto: cop.15