Patrula de Reciclare a reînceput în sute de școli din țară, cu misiunea de a găsi 20 de idei eco pentru 2020

Programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare începe anul cu un nou proiect, în sute de școli din țară, prin care încurajează reciclarea obiceiurilor proaste, atitudinilor greșite, ideilor preconcepute, gesturilor iresponsabile față de mediu şi transformarea lor în obiceiuri sănătoase.

Patrula caută 20 de idei eco pentru 2020, subiecte de actualitate care ar trebui să ne preocupe pe toți, dacă vrem să ne îmbunătățim viața și să salvăm ecosistemul.

„După 8 ani în care am creat un model sustenabil de educație, am stabilit un record național la colectarea deșeurilor electrice, am primit premii, aprecieri și susținere din partea comunităților, a presei, autorităților și mediului de afaceri, devenim o platfomă de excelență în promovarea obiceiurilor bune față de mediu. La ediția 2020, „reciclăm” obiceiuri și le transformăm în practici corecte și responsabile”, spune Alexandra Arnăutu, director de program.

Echipele participante, profesori și elevi, vor încerca să își facă școlile cât mai „eco-friendly”, adoptând schimbări concrete care să ne inspire să le preluăm, pe oricare dintre noi. Patrula îşi propune să vorbească despre „cum am făcut”, nu despre „cum ar trebui sa facem”.

„Vrem să fim oameni responsabili. Vrem comunități curate. Vrem ca școala să creeze valoare pentru întreaga societate. Vrem respect față de lege, fata de natură și față de noi înșine. Vrem ca România să nu mai fie la coada Europei, când vorbim de standardele de mediu. Vrem să promovăm un stil de viață sănătos și ecologic. Vrem să facem ceva de care să fim mândri!”, se arată în Manifestul Patrulei de Reciclare 2020.

„Toţi pentru mediu, educaţie pentru toţi!”,este sloganul sub care patrula va performa în 2020.

Pe Site-ulpagina de Facebook și Canalul YouTube ale programului veți găsi exemple și experiențe reale ale echipelor din Patrula de Reciclare. Profesori de la grădinițe, școli și licee din toată țara se pot înscrie în continuare.

Echipa face un apel către public pe care îl roagă să se gândească la gesturile pe care le face în mod obișnuit – acasă, la locul de muncă sau în natură.

„Care sunt cele cu un impact nefast asupra mediului înconjurător? Ce puteți face altfel sau mai bine? Poate fi vorba de acțiuni prin care reduceți cantitatea de deșeuri, economisiți resursele naturale, colectați mai eficient deșeurile reciclabile, refolosiți în mod creativ diferite obiecte, reduceti risipa? Avem nevoie de de sustinere si mobilizare din partea comunităților noastre! Rămâneți conectați cu noi, „reciclați-vă” obiceiurile proaste, schimbați-le cu unele bune, spuneți-ne cum ați procedat și în ce fel vă e mai bine!”.

Organizatorii vor să demonstreze că educația de mediu se concretizează în stilul nostru de viață, în curajul de a face schimbări benefice, capacitatea de a lua decizii responsabile și creativitatea de a aplica alternativele potrivite.

 

spot_img

Ultimele știri