Pasionaţii de ciclism din România, invitaţi să pedaleze pentru ştiinţă şi inovaţie în medicină

Bristol Myers Squibb România dedică luna noiembrie ştiinţei şi invită toţi românii pasionaţi de ciclism să îşi arate susţinerea faţă de ştiinţă şi inovaţie în medicină, făcând ceea ce le place atât de mult: să pedaleze.

Compania lanseză provocarea celor 50.000 de kilometri, propunându-le românilor să parcurgă, cumulat, această distanţă, cu ajutorul bicicletei tradiţionale în aer liber sau de spinning, la interior. În schimbul eforturilor de implicare civică, Bristol Myers Squibb va finanţa un proiect ştiinţific al unei universităţi de medicină şi farmacie din ţară, cărora le propune, în paralel, să aplice pentru grantul „Bike For Science”.

Ce trebuie să facă bicicliştii?

Până pe data de 30 noiembrie 2020, susţinătorii iniţiativei Bike For Science vor trebui să adune un număr cât mai mare de kilometri parcurşi cu bicicleta şi să posteze pe Facebook sau Instagram dovada distanţei parcurse. Aceasta poate fi înregistrată cu ajutorul oricărei aplicaţii pentru bicicletă (precum Strava, Map my Ride, sau Garmin) şi să publice pe propriul cont de social media o captură de ecran cu rezultatul fiecărui traseu parcurs, alături de hastag-ul #BikeForScience. Postarea trebuie să fie publică pentru a putea fi văzută de organizatori şi luată în considerare în numărarea kilometrilor totali pedalaţi de către români, în numele ştiinţei şi al inovaţiei.

Ce trebuie să facă universităţile de medicină şi farmacie din România?

Pentru a putea accesa grantul Bike For Science, reprezentanţii universităţilor trebuie să îşi înscrie proiectul de cercetare în competiţie până la sfârsitul lunii aprilie 2021, prin trimiterea unui e-mail. Ideile trebuie prezentate în maximum 10 pagini şi să explice care este scopul cercetării, nevoia de finanţare şi metodologia de studiu propusă. Suma maximă care poate fi accesată prin grantul Bike For Science va fi stabilită ulterior.

La finalul perioadei de înscriere, proiectele vor fi jurizate de o comisie formată din mai mulţi membri independenţi,  care vor analiza toate cererile de finanţare primite în cadrul proiectului.

Bristol Myers Squibb spune că doreşte ca prin acest proiect să reunească un număr cât mai mare de oameni într-un scop comun, acela de a scoate în evidenţă rolul pe care ştiinta îl are în viaţa noastră de zi cu zi,să pună în valoare faptul că inovaţia ştiinţifică în medicină a avut şi va contiua să aibă o contribuţie majoră în creşterea calităţii vieţii noastre.

”O bună calitate a vieţii este asigurată, printre altele, de un stil de viaţă activ, de aceea am ales ca noul nostru demers de responsabilitate socială să fie construit în jurul ciclismului. Acesta ne ajută să amintim importanţa sportului pentru sănătate, dar şi să contorizăm suportul celor care susţin iniţiativa noastră de a celebra ştiinţa”, a declarat Cătălin Radu, General Manager Bristol Myers Squibb România.

Bike For Science este susţinut de două comunităţi importante de pasionaţi de ciclism din România: Hai cu Bicla şi Adevăraţii VeloPrieteni. Alături de cele două organizaţii non-guvernamentale, dar şi de Dr. Vasi Rădulescu, Dr. Mihail Pautovşi jurnaliştii Lucian Mîndruţă şi Paula Rusu, cunoscuţi pentru faptul că încurajează adoptarea unui stil de viaţă sănătos, Bristol Myers Squibb îşi propune să atragă atenţia asupra importanţei stiinţei şi a  inovaţiei în medicină şi a rolului  pe care aceasta îl are pentru vieţile noastre, ale tuturor.

Citeşte şi:

Trump l-a concediat pe omul de știință care supraveghea programul privind schimbările climatice
58% dintre români au încredere în ceea ce spun oamenii de știință despre mediu, locul 2 în Europa – studiu
spot_img

Ultimele știri