În cadrul conferinței despre schimbările climatice de la Bonn (Germania), organizată de Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC), au existat dezbateri cu privire la modul în care turbinele eoliene și liniile electrice afectează păsările migratoare.
Potrivit BBC, două dintre soluțiile propuse de oamenii de știință, au fost oprirea la cerere a centralelor eoliene și montarea unor dispozitive de modificare a direcției, semnalizate la fiecare 20 de metri pe liniile electrice.
Soluțiile au fost deja testate la centrala eoliană El Zayt (Egipt). Parcul eolian are o putere nominală totală de 200.000 de kW. Potrivit specialiștilor, în 2014 pe deasupra parcului eolian, au zburat circa 290.000 de păsări migratoare. Aici, guvernul împreună cu dezvoltatorii parcurilor eoliene au testat un sistem de oprire la cerere a turbinelor, proiectat să se oprească în momentul în care pe radar sunt detectate păsări.
Radare pentru păsări
În septembrie 2016, la El Zayt s-au montat două radare pentru păsări. De la sol, mai multe echipe de ornitologi, poziționate pe distanțe cuprinse între 2,5 și 5 km față de parcul eolian, supravegheau procesul. În momentul în care radarele detectează păsările, sistemul se declanșează și turbinele eoliene se opresc din funcționare timp de patru minute. Potrivit celor care au prezentat detaliile proiectului în cadrul conferinței de la Bonn, testul a avut succes.
„Încă așteptăm datele culese din monitorizări. Proiectul s-a desfășurat destul de bine și faptul că am reușit să montăm acele linii de modificare a direcției care chiar să funcționeze într-un parc eolian, reprezintă un real succes”, a spus Aida Kowalska de la Birdlife International.
Cercetătorii încă rafinează sistemul și spun că acesta ar putea fi folosit și în alte parcuri eoliene, dar încă nu există o soluție universală care să rezolve toate problemele de acest tip.
„Este un model care ar putea fi aplicat oriunde dar, în mod special, este foarte folositor în contextul migrației păsărilor. Acesta este una dintre numeroasele măsuri care ar putea fi luate, dar primul pas este să identificăm cea mai bună metodă pentru a reduce impactul”, a spus Edward Perry din cadrul Birdlife International.
În Germania, creșterea rapidă a sectorului energiei eoliene a dus la creșterea numărului de cabluri și stâlpi de electricitate, pentru a facilita transportul energiei din nord, acolo unde este generată, în sud, unde este consumată.
Potrivit NABU (Uniunea pentru Conservarea Naturii și a Biodiversității, cea mai mare asociație de acest tip din Germania), mai mult de 1,5 milioane de păsări se prind în firele electrice în fiecare an.