Parlamentul European: Exportul deseurilor nucleare catre state din afara UE ar trebui interzis

Exportul deseurilor nucleare din tarile Uniunii Europene catre state nonmembre ar trebui interzis, cu exceptia situatiilor in care scopul este reciclarea, urmata de reimportarea deseurilor, afirma parlamentarii europeni intr-o rezolutie adoptata recent, potrivit Mediafax.

Conform aceluiasi document, adoptat cu 489 de voturi "pentru", 52 "impotriva" si 75 de abtineri, exporturile deseurilor nucleare in interiorul UE ar trebui permise doar cand sunt reglementate de acorduri bilaterale.

Deputatii europeni au sustinut, de asemenea, reguli mai stricte in ceea ce priveste siguranta si formarea profesionala a lucratorilor din acest domeniu si au cerut un control mai strict si competente de investigare in cazul autoritatilor nationale, dar si mai multa cercetare in ceea ce priveste alternativele privind depozitarea deseurilor la adancime, se arata intr-un comunicat de joi al Parlamentului European (PE).

"In temeiul directivei propuse, fiecare stat membru ar trebui sa elaboreze politici si programe care sa asigure ca deseurile nucleare sunt gestionate si depozitate definitiv in conditii de siguranta. Politicile nationale ar trebui sa includa planuri de gestionare a stocurilor si a tuturor instalatiilor, chiar si dupa inchidere", se arata in documentul citat.

Propunerea de rezolutie a fost formulata de Romana Jordan Cizelj, reprezentant al grupului popularilor europeni. Ea a fost adoptata cu un amendament, referitor la problema exporturilor in afara Uniunii Europene. "In timpul votului, membrii PE au sustinut in cele din urma optiunea de a interzice exportul catre tarile terte, contrar propunerii initiale a Comisiei pentru energie. Amendamentul comisiei parlamentare a fost respins cu 311 voturi «pentru», 328 «impotriva» si 7 abtineri", se mai precizeaza in document.

Parlamentul European a sustinut totodata si ideea intensificarii cercetarii alternativelor in ceea ce priveste ingroparea deseurilor la mare adancime, contrar propunerii Comisiei, care prezenta "depozitarea geologica" ca cea mai sigura optiune pentru deseurile puternic radioactive.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri